PNL s-a sucit iar în favoarea lui Nicuşor Dan: PUZ-urile în Capitală, suspendate un an!

Nicușor Dan

PNL s-a sucit de 3 ore: După ameninţări cu demisia, au aprobat suspendarea PUZ-urilor în aproape toată Capitala pentru un an!

PNL și USR au bătut palma după 3 zile de scandal. PUZ-urile din Sectoarele 2,3,4,5 și 6 vor fi suspendate pentru 12 luni. Acordul vine după o şedinţă maraton cu scântei.

USR-PLUS a venit în Comisia Juridică cu amendamente prin care PUZ-urile din Capitală să se suspende pentru o perioadă de 24 de luni. Varianta a fost susținută și de primarul general, Nicușor Dan.

În schimb, cei de la PNL au dorit o perioadă mai scurtă.

CITEŞTE ŞI: Nicușor Dan și STB au anulat ilegal licitația de tramvaie de 18 metri pentru București

Pierderi uriaşe pentru dezvoltatorii imobiliari

Consilierii generali ai PNL anunță faptul că vor vota orice termen va fi propus de primarul general Nicușor Dan, dar acesta trebuie explicat foarte bine. Ulterior, au fost de acord cu un an.

Practic, PNL s-a răzgândit din nou și nu țin cu dinții de suspendarea pe doar 3 luni a PUZ-urilor din Capitală, ci vor vota orice termen în care Nicușor Dan și aparatul de specialitate rezolvă problemele PUZ-urilor.

Termenul final va fi stabilit în funcție de timpul în care primarul general și aparatul propriu susțin că pot rezolva problema. Noi trebui să explicităm ce se întâmplă în respectiva perioadă: dacă sunt 3 luni, să spunem ce se întâmplă în respectiva perioadă, dacă sunt 6 luni sau 9 luni sau orice alt termen, noi trebuie să spunem ce se întâmplă în prima zi de la suspendare.”, aratau consilierii generali ai PNL.

Ieri, consilierii PNL ameninţau cu demisia dacă Nicuşor Dan suspendă PU-urile din 5 sectoare pentru o perioadă de 2 ani.

Dezvoltatorii imobiliari au spus că o astfel de decizie va duce la pierderi de 3 miliarde de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.