Arafat, declarație șocantă: Medicii vor ajunge să decidă cine rămâne în viață și cine nu

FOTO: MAI
Raed Arafat: MAI

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, este îngrijorat de creșterea numărului de cazuri de COVID-19 și crede că, dacă numărul de cazuri continuă să crească, medicii vor ajunge să decide cine trăiește și cine nu: „Sună extrem de cinic dar este realitatea!

„Chiar dacă pare dur ce zic acum, la un moment dat, dacă nimeni nu vrea să creadă și nimeni nu vrea să asculte ne rămâne o singură soluție: așteptăm la spital! Primul venit, primul servit! Stăm și așteptăm și să nu uite lumea că vom ajunge la situația, nu eu, medicii, cum s-a întâmplat în alte țări, să decidă cine rămâne în viață și cine nu. Sună extrem de cinic dar este realitatea!”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.

Șeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că românii nu s-au relaxat prea mult, dar o parte din ei au devenit neglijenţi şi că nu mai respectă regulile de bază. El a transmis și un mesaj celor care nu cred îm existența virusului.

„Aceste cazuri există, cine nu crede, să caute pe cei care s-au externat și care erau simptomatici. Să spună ei cum s-au simțit când erau în spital. Am văzut în ultima perioadă, unele televiziuni au arătat interviuri cu oameni care au zis clar: n-am crezut și uite că am ajuns și intubat. Atât de greu vorbeau, respirau greu. Asta nu se înțelege, nu e o gripă obișnuită. Acolo treci prin ea, te vindeci, ai plecat, majoritatea trec prin gripă foarte simplu. Aici vedem că la majoritatea lasă sechele, lasă sechele pulmonare serioase”, a precizat Arafat.

În România, în ultimele 24 de ore au fost raportate 411 cazuri de infectare cu coronavirus, din 11.824 de teste efectuate. Joi au fost înregistrate 460 de cazuri noi, cel mai mare număr din ultimele două luni. 

Arafat, despre COVID-19:„Cei care spun insistent că este vorba despre o farsă, să privească în ochi familiile celor căzuți la datorie”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.