Sorin Lavric (AUR): De la BARONII lui Iliescu la CLANURILE lui Iohannis

În cei aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la regimul de tristă amintire patronat de tandemul Iliescu-Năstase care, pe lângă faptul că a încercat să frâneze prin toate mijloacele posibile, inclusiv cu ajutorul bâtelor, dezvoltarea democrației în România, a marcat și apariția pe scena politico-administrativă a așa-zișilor „BARONI” locali, specializați în furtul și jaful banilor publici, declară Sorin Lavric, senator PSD.

„Instalarea la vârful țării a trădătorilor Băsescu si Iohannis a dus la apariția unor noi forme de organizare specializate în prădarea țării anume, Grupurile Infracționale Organizate și, mai nou, CLANURILE.

Asemeni tartorului de la Cotroceni, liderii CLANURILOR liberale care și-au întins tentaculele peste toată țara au aceeași apetență rapace pentru lux și parvenire, pentru castele și palate de milioane de euro, achiziționate atât în țară, cât și în străinătate, pentru petreceri somptuoase organizate pe banii și cheltuiala statului, pentru tranzacții imobiliare dubioase și bolizi de ultimă generație, care să le confirme statutul de protejați ai sistemului mafiot patronat și controlat de însuși Klaus Iohannis, ÎMPĂRATUL tuturor clanurilor.

Clanurile lui Iohannis fură țara liniștite, Justiției i-au pus căpăstru, Procurorul General al României este mituit de liberala Alina Gorghiu cu escapade de lux în Brazilia, presa au cumpărat-o aproape în totalitate, tot cu bani publici, iar singura opoziție parlamentară, care este reprezentată de către partidul AUR, este demonizată zilnic cu minciuni și denigrări de tot felul, totul pentru ca aceste CLANURI mafiote să mai rămână la putere încă zece ani, așa cum ne-au anunțat încă înainte de începerea campaniei electorale.

Românii trebuie să vină masiv la vot și să destructureze toate aceste CLANURI liberalo-pesediste, patronate de trădătorul Iohannis. Prin votul lor, românii trebuie să spună STOP clanurilor politico-mafiote!”, mai susține Sorin Lavric.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.