miercuri, mai 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăFără categorieMinistrul Cuc, supărat pe șeful de la Drumuri că a încurcat socotelile

Ministrul Cuc, supărat pe șeful de la Drumuri că a încurcat socotelile

-

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, că până la finalul lunii iunie va evalua activitatea directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, care ar fi promis 180 de kilometri de autostrăzi, dar după verificările de pe şantiere s-ar vedea că „estimarea este un pic greşită”.

„Domnul director Neaga este în evaluare, aţi văzut că ieri am fost pe autostrăzi, o să mă duc şi săptămâna viitoare şi în acest weekend pe tronsoane de autostrăzi unde se lucrează, după care voi veni cu propriile mele concluzii vivazi de kilometrii care vor fi deschişi, dar şi vizavi de activitatea domnului Neaga din ultima perioadă”, a spus ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.

Răzvan Cuc a precizat că la sfârşitul lunii iunie va spune care este situaţia, „fiindcă ştiţi foarte bine că domnul Neaga a avansat un număr de 180 de kilometri”.

„Eu îl susţin şi l-am susţinut tot timpul să facă aceşti kilometri, dar mergând pe şantierele pe care şi le-a asumat că le va deschide, am constatat că estimarea este un pic greşită şi că trebuie să luăm nişte măsuri radicale vizavi de aceşti constructori neserioşi”, a mai spus ministrul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cine va prelua dosarul lui Vlad Pascu

0
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată înainte de ultimul termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu, adolescentul drogat care a omorât doi tineri în accidentul de la 2 Mai de anul trecut, de caz urmând să se...