Europarlamentarul Corina Creţu: „La ora actuală nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în UE”

Eurodeputatul Corina Crețu, sursa: FB

Europarlamentarul Corina Creţu, susține că, în prezent, nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană, pentru acest lucru fiind nevoie ca liderii de stat şi de guvern să decidă dacă vor modifica criteriile de aderare, fapt care să permită o aderare mai rapidă.

  • „Ucraina, ca şi Republica Moldova şi Georgia, au teritorii pe care au fost staţionate trupe ruseşti, aşa-numitele conflicte îngheţate şi acum s-au reactivat. În Ucraina, acest război a început şi datorită faptului că Ucraina, ca un stat suveran ce este, şi-a manifestat de ani de zile – la fel ca Republica Moldova şi Georgia – intenţia de a deveni ţări candidate la Uniunea Europeană, iar emanciparea firească a acestor state a determinat această reacţie de o agresivitate fără precedent la adresa vecinilor noştri. Ştim foarte bine că există Tratatul de la Maastricht, până acum aderarea la Uniunea Europeană a luat, în medie, cam un deceniu pentru fiecare ţară în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor criteriilor şi transpunerea în legislaţia naţională a legislaţiei europene. Se vorbeşte foarte intens aici (la Strasbourg – n.r.) despre un caz excepţional, care este Ucraina.
  • Trebuie văzute şi celelalte sensibilităţi. României i-a luat 12 ani, în Balcanii de Vest, Albania şi Macedonia de Nord şi-a schimbat şi numele această ţară pentru a îndeplini criteriile. Ucraina a depus chestionarul şi va fi o decizie politică la nivelul şefilor de stat şi de guvern, dacă se vor schimba tratatele, pentru că, de pildă, nu poţi cere unei ţări care se află în război să voteze legislaţie europeană. Deci este evident că Ucraina a făcut până la acest moment ce depinde de ea (…) Uniunea Europeană deja a scurtat semnificativ timpul de când o ţară depune până când ea e luată în considerare cererea. România depus în 1995 şi Comisia a început să lucreze pentru aderare în 1997, deci acest termen de doi ani pentru România, în cazul Ucrainei a fost comprimat la câteva săptămâni”, a afirmat Corina Creţu, potrivit News.ro.

Potrivit acesteia, la ora actuală nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană.

  • „Deşi nu există această procedură rapidă până la ora actuală privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană, şi preşedinta Comisiei a spus că nicio aderare a unei ţări nu poate avea loc de pe o zi pe alta, totuşi Ucraina, Republica Moldova şi Georgia cred că vor primi susţinerea necesară pentru o perspectivă de integrare pe termen lung, atunci când vor îndeplini criteriile prevăzute, sau liderii de stat şi de guvern să decidă dacă vor modifica aceste criterii”, a spus Corina Creţu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.