marți, iunie 18, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăArafat, luat din nou în colimator de Rafila: Noi de unde să...

Arafat, luat din nou în colimator de Rafila: Noi de unde să ştim că nu mai sunt bani la UPU dacă dânşii nu ne notifică pe noi!

-

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, luni, întrebat despre lipsa banilor la Unităţile de Primiri Urgenţe, că distribuirea fondurilor este făcută către DSU care nu a notificat ministerul.

CITEŞTE ŞI: Arafat a intrat din nou în vizorul lui Rafila: Mi se pare ciudat! Lucrurile au mers mai prost!

„Nu putem să finanţăm ceva despre care nu avem informaţii”, afirmă Rafila, care a profitat de moment pentru a reitera ideea sa potrivit căreia Ministerul Sănătăţii ar trebui să coordoneze activitatea instituţiilor pe care le finanţează.

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, de ce Unităţile de Primiri Urgenţe nu mai au fonduri şi a afirmat: „Unităţile de Primiri Urgenţe sunt finanţate de Ministerul Sănătăţii, repartiţia fondurilor a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Nu am avut semnale, nu am avut informaţii. Dânşii ştiu, le-am trimis repetate adrese, dacă există probleme legate de finanţare sau lucruri de genul ăsta să ne notifice. Dacă nu ne-au notificat înseamnă că au notificat în altă parte. Nu putem să finanţăm ceva despre care nu avem informaţii”.

Banii sunt la minister

Ministrul a precizat că banii sunt la minister, dar repartiţia o face DSU.

„Noi de unde să ştim că nu mai sunt bani la UPU dacă dânşii nu ne notifică pe noi (…). Există o bugetare care este proiectată până la sfârşitul anului, dacă au fost situaţii de cheltuieli neprevăzute care au dus la depăşirea fondurilor alocate, ele trebuie comunicate”, a adăugat Rafila.

Acesta a precizat că nu are „niciun fel de solicitare în momentul de faţă”.

„Vedeţi, dumneavoastră aţi sesizat ceva care este anormal, unităţi medicale finanţate de la bugetul Ministerului Sănătăţii nu există o coerenţă în ceea ce priveşte alocarea, repartiţia fondurilor, prevenirea unor astfel de situaţii aşa cum le-aţi menţionat. E o pledoarie pe care am tot făcut-o în ultima perioadă, trebuie să existe o coordonare, nu se poate ca cineva să finanţeze o anumită activitate şi să nu aibă informaţii referitoare la modul în care se desfăşoară ea, inclusiv la finanţare”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă a vorbit cu Raed Arafat, Rafila a declarat: „Dânsul trebuie să ne notifice dacă sunt probleme pentru că dânsul e deţinătorul informaţiei. De unde să ştim? (…) E extrem de simplu, le-am indicat colegilor de la UPU cum să procedeze”, a mai afirmat ministrul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Iohannis a rămas şi fără ultimul susţinător pentru şefia NATO

0
Klaus Iohannis nu se mai poate baza nici pe Viktor Orban pentru a obține funcția de secretar general al NATO. CITEŞTE ŞI: Sorin Lavric – senator AUR: Ciolacu, Ciucă, vreți să furați și prezidențialele? Premierul de la Budapesta a bătut...