Teatrul Naţional Bucureşti se redeschide oficial pe 18 aprilie, cu piesa „Înşir’te mărgărite”, în regia lui Dan Puric

beneficii electorale

Teatrul Naţional BucureştiTeatrul Naţional Bucureşti va fi redeschis oficial pe 18 aprilie, cu premiera spectacolului „Înşir’te mărgărite”, o versiune scenică de Dan Puric, după feeria-poem dramatic a lui Victor Eftimiu.

O montare de anvergură, „Înşir’te mărgărite” îmbie publicul să descopere, sub noua „pălărie” a Sălii Mari, un univers plin de culoare şi de poezie: 80 de interpreţi, de la actori debutanţi la nume consacrate, 300 de costume şi o mulţime de pălării impresionante, minuţios lucrate în atelierele teatrului, muzică semnată de Gheorghe Zamfir, pantomimă, step, dans şi balet, reunite într-o viziune regizorală debordantă, ce se adresează unei categorii largi de public.

Feeria dramatică a lui Victor Eftimiu s-a jucat pentru prima dată la Teatrul Naţional Bucureşti în 1911. Cu această piesă, considerată eveniment de criticul Eugen Lovinescu, prolificul autor devenea faimos la numai 22 de ani. De atunci, textul a suferit modificări şi a fost montat în numeroase versiuni pe scenele ţării.

Scenografia şi costumele sunt semnate de Doina Levintza, al cărei concept pune în valoare un univers luxuriant de forme şi culori. În rolurile principale au fost distribuiţi: Dan Puric, Constantin Dinulescu, Maria Dinulescu, Beatrice Rubică, Lari Giorgescu, Ştefan Ruxanda, Silviu Biriş, Irina Cojar, Carmen Ionescu, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaş, Axel Moustache, Eduard Adam, Oana Vânătoru, Afrodita Androne, Iuliana Moise, Tatiana Constantin, Erika Băieşu, Violeta Huluba, Florin Roşu, Silviu Oltean.

Premiera oficială a spectacolului va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, iar primele întâlniri cu spectatorii vor fi în zilele de 19, 21, 29 şi 30 aprilie, de la ora 19,00. Teatrul Naţional Bucureşti a fost inaugurat pe 10 noiembrie 2014, în prezenţa conducerii instituţiei şi a mai multor oameni politici, directorul Ion Caramitru anunţând că, după recepţia lucrărilor, pe 30 noiembrie, şi probele tehnice, primul spectacol care va fi pus în scenă în Sala Mare renovată este realizat de Dan Puric.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.