Deputatul PSD Gheorghe Șoldan a declarat miercuri, în ședința de plen, că deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica a sunat noaptea parlamentari social-democrați și liberali pentru a-i înjura și a-i amenința. Liderul AUR a răspuns că partidul va analiza sancționarea deputatului.
„Aș vrea să fac un anunț. Aseară, un coleg de-al nostru din Parlament, dl Ciprian-Titi Stoica, un coleg de la AUR, a sunat mai mulți colegi din grupul PSD foarte târziu, după ora 1 noaptea și a început să ne înjure, să ne amenințe. La primul apel l-am avertizat că o să-l înregistrez, dar dl Titi Stoica a continuat și pentru asta aș vrea să-l somez public să vină la tribuna Parlamentului și să își ceară scuze, fiindcă un asemenea limbaj și comportament nu este demn de un parlamentar al României”, a declarat deputatul PSD, miercuri, în ședința plenului.
De la PSD ar mai fi fost sunați fără a răspunde apelantului mai mulți deputați printre care chiar președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Cine a fost sunat
Surse parlamentare susțin că printre cei sunați și înjurați în toiul nopții sunt și deputații liberali Gabriel Andronache, Nelu Tătaru și Florin Roman.
Liderul AUR, deputatul George Simion a intervenit la tribună: „Din punctul meu de vedere, la fel cum am dat dovadă de instransigență de fiecare dată când a fost cazul, vom analiza sancționarea, suspendarea, mergând până la excluderea colegului nostru”.
Ciprian-Titi Stoica nu a luat cuvântul pentru a răspunde acuzațiilor.
Deputatul AUR se află printre parlamentarii sancționați cu 50% din indemnizaţie, pentru o perioadă de şase luni, în urma scandalului din plen din data de 10 mai. De asemenea, el a fost sancționat şi prin limitarea dreptului de a vorbi în plen la 10 secunde. Deputații pedepsiți sunt Ciprian-Titi Stoica, Ringo Dămureanu, Lilian Scripnic, Alin Coleşa, Sorin-Titus Muncaciu şi a deputatului neafiliat Dumitru Coarnă.
Cetățeanul TV