ȘOC în cazul incendiului de la Parcul Industrial Brazi! Ministru: Focul ar fi fost provocat!

La Parcul Industrial Brazi, în incinta căruia funcţionează incineratorul Eco Burn, unde are loc un incendiu puternic, erau depozitate mai multe tipuri de deșeuri, iar primele informații arată că nu sunt deșeuri medicale periculoase, însă sunt uleiuri, vopseluri, filtre de ulei, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Potrivit șefului Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, în incinta halei ard peste 500 de tone de deșeuri.

Ministrul Mediului a afirmat că este posibil ca incendiul de la incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova să fi fost provocat.

„La acea platformă au fost depozitate mai multe tipuri de deșeuri. Deșeuri medicale din primele informații nu sunt, dar sunt deșeuri periculoase – uleiuri, vopseluri (…).Este extrem de riscant ca astfel de deșeuri să ajungă pe mâna unor oameni iresponsabili, pentru că se pare că e un incendiu provocat de cineva în mod intenționat. Activitatea de incinerare nu se desfășura acolo, era oprită de câteva luni. Erau deconectați și de la sursa de energie, de la gaze, pentru că nu plătiseră facturile. Așteptăm raportul de la ISU cu privire la sursa incendiului. E o ipoteză, e o posibilitate”, a spus ministrul, aflat la Brazi.

500 de tone de deșeuri

La rândul său, șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, aflat și el la Brazi, a precizat că în interiorul halei erau peste 500 de tone de deșeuri: „Acolo existau peste 500 de tone de deșeuri periculoase și nepericuloase. De exmplu, uleiuri hidraulice din instalații”.

El a spus că accesul în interior a fost îngrădit, pentru că exista pericol de prăbușire a clădirii.

Societatea care deține platforma, probleme penale

Potrivit autorităţilor, societatea care deţine platforma face obiectul unei cercetări penale, ca urmare a controalelor Corpului de Control al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi ale Gărzii Naţionale de Mediu, care au descoperit deficienţe privind respectarea legislaţiei de mediu.

Incendiul a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la o hală de depozitare a unei societăţi de incinerare a deşeurilor periculoase din Parcul Industrial Brazi și s-a extins, cuprinzând întreaga hală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.