Românii cheltuie în medie 91 de lei pe alcool şi tutun şi numai 5,5 lei pentru educaţie

Mii de angajați de la Mediu și Energie nu și-au primit salariile, în urma demisiei celor doi miniştri

Românii cheltuie lunar cu 20% mai mult decât salariul, potrivit calculelor efectuate pe baza datelor publicate de INS, cea mai mare parte din cheltuielile de consum fiind alocată alimentelor, băuturilor alcoolice şi tutunului, în timp ce foarte puţini bani sunt cheltuiţi pe educaţie.

Veniturile nete medii ale populaţiei au fost în ultimul trimestru al anului trecut de 2.099 lei/persoană, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) care precizează că au fost luate în calcul nu numai veniturile provenite din salarii (68,3%), ci şi alte venituri din prestaţii sociale ori venituri în natură, alte activităţi agricole şi neagricole sau cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).

Cheltuieli pentru mâncare

În ce priveşte cheltuielile, INS precizează că o singură persoană a cheltuit în medie 1.804 lei, din care a plătit impozite şi contribuţii (32,6%) de 588 de lei, totalul cheltuielilor de consum fiind de 1.097 de lei (60,8% din totalul cheltuielilor). Raportându-ne strict la cheltuielile salariale, de 68,3% din totalul veniturilor, rezultă că o singură persoană a încasat lunar, în medie, 1.433,6 lei, cheltuind însă 1804 lei, adică cu circa 20% mai mult.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, verdict sumbru: şomajul creşte în ritm accelerat

Statistica privind cheltuielile de consum este structurată pe alimente şi băuturi nelacoolice (33,7%) care însumează lunar în medie 370 de lei, cheltuielile cu întreţinerea locuinţei, respectiv plata facturilor fiind de 180 lei lunar (16,4%). Alţi 72 de lei se duc lunar pe transport, încă 93 de lei pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, alţi 91 de lei pe alcool şi tutun şi numai 5,5 lei pentru educaţie şi 16,5 lei pentru sănătate.

O treime dintre salariaţi câştigă salariul minim

Salariul minim brut garantat în plată a fost anul trecut de 2.230 lei, salariul minim net lunar fiind de 1.346 lei, acesta fiind venitul net lunar încasat de aproape o treime dintre salariaţi (28,2%). Ultimele date statistice publicate de INS la finalul anului trecut indicau că în România 1,58 milioane de angajaţi (dintr-un total de 5,62 milioane) lucrează pe salariul minim pe economie. În ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, acesta era de 3.395 lei, cele mai mari salarii fiind înregistrate în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8107 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.732 lei).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here