Fetele lui Dinu Patriciu, obligate să plătească prejudiciul din dosarul Rompetrol: Suma este URIAŞĂ!

Curtea de Apel București a decis ca Ana și Maria Patriciu, fiicele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, și fostele soții ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, să achite către stat prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari și dobânda de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol.

Decizia instanței a fost pronunțată pe 24 decembrie și nu este definitivă. Verdictul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.) a sumei de 58.521.056 USD, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 05.01.2001 şi până la data plăţii.

Decizia poate fi contestată

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.12.2021″, a fost decizia instanței.

În mai 2018, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Statului, prin Ministerul de Finanțe, și le-a obligat pe moștenitoarele lui Dinu Patriciu – una dintre fostele soții, Dana Rodica Patriciu, și pe cele două fete, Ana și Maria Patriciu – la plata prejudiciului din dosarul Rompetrol I. La Curtea de Apel Bucureşti însă, în iunie 2019, magistraţii au decis rejudecarea cazului.

Văduva milionarului şi cele două fiice au fost date în judecată la începutul lunii martie 2015 de către Ministerul de Finanţe, după ce instanţa a hotărât ca statul să se îndrepte separat, pe cale civilă, împotriva moştenitorilor. Magistrații au decis, atunci, că prejudiciul din acest dosar este de 85 de milioane de dolari.

De asemenea, cele trei moştenitoare ar fi trebuit să achite şi datoriile către creditori, după ce mai multe bănci au obţinut în instanţă executarea silită a lui Dinu Patriciu.

Potrivit testamentului lăsat de Dinu Patriciu, fetele magnatului au primit 82,5% din totalul averii de 3,3 milarde de dolari, în timp ce nevasta lui a fost dezmoştenită.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.