sâmbătă, iulie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăDrulă desființează Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare. Unde trimite...

Drulă desființează Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare. Unde trimite Corpul de Control

-

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare va fi desfiinţată şi că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîţu. Atribuțiile instituției vor fi preluate de IGSU. De asemenea, ministrul Drulă a trimis Corpul de Control la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română.

”Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii”, a declarat ministrul Cătălin Drulă.

Atribuţiile instituției vor fi preluate de IGSU, a anunţat Drulă.

”Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul. Atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU pentru că, de fapt, nici nu îşi avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacţionat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competenţă grave, vom desfiinţa această Agenţie”, a explicat Cătălin Drulă.

Potrivt acestuia, Corpul de Control a fost trimis și la alte instituţii din domeniul naval.

”În ceea ce priveşte celelalte instituţii din domeniul naval, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română, am trimis şi acolo corpul de control pentru că sunt, la fel, suspiciuni”, susține Drulă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Curtea de Apel dă din nou lovitura: Tender scapă definitiv de condamnare şI de plata prejudiciului

0
Curtea de apel București a anulat, printr-o decizie din 23 iulie, condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit minutei de...