Drama adevăraților bolnavi din România care nu găsesc spitale unde să se trateze

Sursa foto: Ruxandra Orlonschi, Libertatea
Sursa foto: Ruxandra Orlanschi, Libertatea

“Adevărații bolnavi mor cerșind ajutor pe la spitalele apropiate”, este declarația cutremurătoare a unui director în spital COVID-19. Medicii mint că pacienții cu afecțiuni grave sunt suspecți de coronavirus, să le poată salva viața.

Bolnavi care nu au unde să se trateze

Corina Laura Feier, directorul economic al Spitalului din Deva, susține că ”cei 1.200 de oameni ai personalului medical au tratat doar 97 de oameni. Dintre care peste 80% asimptomatici”, în condițiile în care ceilalți bolnavi nu au unde să se trateze. Ea dă exemplu unei prietene, actrițe. Care, diagnosticată cu astm și pneumonie, a trebuit să se trateze acasă. Este vorba de actrița Roxana Olsanschi, din Deva, potrivit libertatea.

”La Deva nu puteam să mă duc, că era doar pentru pacienți cu coronavirus. La Orăștie nu aveau pneumolog, la Hunedoara spitalele erau pline. Nu aveam unde să mă duc”.

Unitatea medicală a stat mai mult goală

Directorul economic al Spitalului Județean Deva confirmă că unitatea medicală a stat mai mult goală, pentru că a fost obligată să trateze numai pacienții cu SARS-CoV-2.

Un medic dintr-un alt spital susține, sub protecția anonimatului, că doctorii sunt obligați să mintă că pacienții sunt suspecți de coronavirus, ca să le salveze viața celor care au afecțiuni grave.

” Nu mai pot să tac. Spitalul din Deva, cu peste 700 paturi și un personal de peste 1.200 de oameni, tratează 97 de bolnavi COVID. Din care peste 80% asimptomatici. Adevărații bolnavi mor cu zile Cerșesc ajutor pe la porțile spitalelor apropiate… Cât va mai rabdă pământul??? ” Este strigătul de indignare al Corinei Laura Feier, director economic al Spitalului din Deva, care a fost până pe 7 mai spital COVID-19. Unitatea medicală cea mai mare din județ nu a primit decât bolnavi infectați cu SARS-CoV-2. Numărul maxim de pacienți a fost de 200-300, timp de aproape două luni.

“Au fost secții întregi goale. Specialiști în alte afecțiuni care pur și simplu nu au avut ce să facă. În tot acest timp, oameni cu boli grave nu au fost primiți în spital. Așa prevede legea, nu am avut ce face. Am exemplul unei prietene. Aceasta avea pneumonie și nu avea unde să se ducă să fie tratată”, spune Corina Laura Feier.
“Sunt fapte. Așa au fost făcute regulile. Nu știm de ce. Nici nu cred că suntem singurii din țară”, adaugă directorul economic al spitalului din Deva.

“Nu aveam unde să mă duc “

Prietena despre care vorbește directorul economic al Spitalului Județean Deva este actrița Roxana Olsanschi. Aceasta a fost de acord să împărtășească povestea sa cititorilor Libertatea.

“ Pe 10 martie am făcut radiografie pulmonară. Am fost diagnosticată cu pneumonie. Boala venea pe fondul unui astm. Am primit tratament cu antibiotic. Dar nu și-a făcut efectul. Când l-am sunat pe medicul meu, acesta era în carantină. La Deva nu puteam să mă duc. Că era doar pentru pacienți cu coronavirus. La Orăștie nu aveau pneumolog, la Hunedoara spitalele erau pline. Nu aveam unde să mă duc “ , a spus Roxana Olsanschi

.Actrița povestește că a trecut prin clipe groaznice. Ea a fost nevoită să apeleze la toți medicii ale căror numere le avea în telefon.
Roxana Olsanschi spune că a fost la un pas de moarte.

“M-am tratat singură, aducându-mi aminte ce lua bunica. Am zăcut 35 de zile în pat. Așteptând să se întâmple ceva. Am luat patru ture de antibiotic. În 10 aprilie am intrat în insuficiență respiratorie. În secunda aceea eu mi-am luat la revedere de la copii. Pentru o zi, m-am întâlnit cu Dumnezeu. M-am tratat singură, aducându-mi aminte ce lua bunica mea. Trei zile soțul meu era disperat că o să mor. Iar copiii plângeau întruna “ .

Până la urmă, actrița s-a dus la Sanatoriul de la Brad, la sugestia unui prieten. Unde a consultat-o în sfârșit un medic.

Nu avea nici un simptom de COVID. Pneumonia se vindecase după multele ture de antibiotic. Dar astmul asociat cu alergiile de primăvară ajunsese la cote îngrijorătoare.

“Toată lumea până atunci mă consultase prin telefon sau printr-un geam și îmi spunea de la distanță să iau sirop de tuse. Numai ceai de ceapă nu am băut. Medicul mi-a dat un tratament cu cortizon. Am putut să respir și eu în sfârșit”.

Declarația uluitoare a medicului

Medicul vorbește inclusiv din propria experiență.

“Am un pacient, de exemplu, care necesita sânge. Nu puteam să îl trimit undeva, că toate spitalele din zonă sunt fie COVID, fie suport COVID. Și spitalele care nu erau suport nu l-au primit. Nu știu de ce. Fiecare spital decide. Și atunci cum să îi dăm sânge, că nu aveam cum să-l internăm. Și atunci rămâne la latitudinea doctorilor. Dacă se înțeleg colegii între ei, știți hai să scriem așa ( n. r. – suspiciune de COVID) să putem să ajutăm”. Doctorii sunt conștienți că își asumă un pericol. Dar spun că o fac pentru a salva pacienți.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.