Cadrele militare disponibilizate au renunțat la protestul de Ziua Unirii Principatelor Române. Premierul Cioloș le va asculta supărările

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Filiala Iași, a anunțat astă-seară că renunță la mitingul pe care îl pregăteau în „capitala” Moldovei pe 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii. Reprezentanții organizației au lămurit, printr-un comunicat, că această decizie vine după ce au primit asigurări că Dacian Cioloș, premierul României, se va întâlni la Iași cu o delegație a sindicatului pentru a le asculta revendicările.

SindicatLiderii sindicatului susțin că au renunțat la mișcarea de protest în urma intervențiilor și susținerii primite de la Mihai Chirica, primar interimar al municipiului Iași, și a lui Răzvan Bogdan Abalași, subprefect al județului Iași, care au propus și intermediat întâlnirea cu premierul Cioloș.

Redăm în continuare comunicatul integral trimis de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Filiala Iași

COMUNICAT

1.  Urmare discuțiilor constructive purtate între membrii Biroului Operativ al SCMD Filiala Iasi in ziua de 19.01.2016 cu dl.Mihai Chirica, primarul interimar al municipiului si in ziua de 20. 01. 2016 cu dl.Razvan Bogdan Abalasi, subprefectul județului (la solicitarea expresă a acestora) Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Filiala Iasi a hotarat sa renunte la organizarea si desfasurarea mitingului de protest programat in ziua de 24 ianuarie intre orele 15.30- 17.30 pe spatiul public din fata sediului Institutiei Prefectului Iasi (str.Anastasie Panu nr.60) si aprobat prin „Dispoziția nr.45/14.01.2016 privind aprobarea solicitarii SCMD filiala Iasi privind organizarea unei adunari publice (actiune de pichetare) „.

2.  Instituția Prefectului si Primaria Iași intreprind demersuri oficiale comune pe langa Guvernul Romaniei pentru organizarea unei intalniri de lucru intre o delegatie a sindicatului si dl.prim ministru Dacian Ciolos in timpul cat acesta se va afla la Iasi, pentru informare concreta asupra revendicărilor militarilor în rezervă şi în retragere pe care dorim să le soluţioneze in timpul cel mai scurt.

3.  In consecinta si in conformitate cu cele convenite ,incepand cu 21.01 2016 orele 08.00, toate masurile de organizare si defasurare a mitingului de protest se sisteaza.

4.  Despre anularea mitingului de protest va fi informata si Primaria Iasi, emitenta a „Dispozitiei nr.45/14.01.2016 privind aprobarea solicitarii SCMD filiala Iasi privind organizarea unei adunari publice (actiune de pichetare) autorizatiei de desfasurare a adunarii publice”.

5.  In calitate de cetateni ai Iasului, rezervistii pot participa conform deciziilor proprii si in mod individual, la adunarea populara ce se va desfasura in ziua de 24 ianuarie 2016 ,incepand cu orele 11.30 in Piata Unirii.

Biroul Operativ al SCMD Filala 1 Iasi

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Si de aceasta data noi pensionarii militari am fost pacaliti.Avem varste diferite dar in orice caz nu mai suntem tineri.Acesti consilieri de varsta domnului Muraru au varsta copiilor mei. Nu pot face absolut nimic .OUG57 va ramane asa cum este pentru ca in parlament sef este Dragnea ,nu Iohanis iar toti vor fi alaturi de noi dar nu ne pot ajuta cu nimic nici macar ca pe „ciobani”.Rusine domnului Ciolos pacalit de Motoc si urmasii lui Oprea si dna .Lupu .

  2. Eu ii cred pe militari si chiar le plang de mila! Numai necazuri au: pensie minima 3000 pentru un caprar; pensionare la 50 de ani sau chiar mai devreme; case de la stat cu chirii simbolice. Deh! Asa e viata si norocul unora!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.