Nu mai puțin de 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi au fost pregătite de autorităţile din Suceava, din donaţii, pentru a fi împărţite localnicilor şi turiştilor care au participat miercuri la manifestările de Ziua Bucovinei, organizate în centrul oraşului.
Cum era de așteptat, de la manifestări nu a lipsit nici binecunoscutul sobor de preoți, așa cum se poate observa în filmarea alăturată, care a fost postată pe rețeaua de socializare YouTube în cursul zilei de astăzi.
Bucovinenii au dat, miercuri, startul evenimentelor de Centenar, aniversând la data de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei. Pentru a marca acest eveniment autorităţile au pregătit 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert, care au fost împărţite celor care participă la evenimentele din centrul oraşului.
Spre deosebire de anii precedenţi, pentru festinul de anul acesta, Primăria Suceava nu a scos niciun ban din buget, toate ingredientele fiind cumpărate din donaţii. Porţiile de mâncare au început să fie pregătite încă din cursul zilei de marţi, de angajaţii Cantinei de Ajutor Social din Suceava, din subordinea Municipalității sucevene.
Ziua Bucovinei. Ce ingrediente s-au folosit pentru miile de porții de mâncare
Pentru cele 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi s-au folosit 300 de kilograme de fasole, 100 de kilograme de morcovi, 100 de kilograme de ceapă şi 60 de kilograme de gogoşari murați în oțet, tradițional.
Mirecuri, de la ora 18.00, autorităţile din fosta Cetate de Scaun a lui Ștefan cel Mare au aprins iluminatul de sărbători din Suceava şi bradul din zona centrală a oraşului care a fost împodobit cu 70.850 de beculeţe. De la ora 19,00 pe scenă au început să cânte Elena Gheorghe, Irina Rimes şi formația „Zdob şi Zdub”, autorităţile pregătind şi un spectacol de lasere şi LED-uri şi un foc de artificii pentru a marca în acest an Ziua Bucovinei.
Cetățeanul TV