miercuri, mai 29, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăUn șef de la DGASPC a primit mită de la 100 de...

Un șef de la DGASPC a primit mită de la 100 de persoane pentru indemnizații de handicap false. A fost reținut

-

Corupție la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Un șef de la DGASPC Timiş, a fost reţinut, luni, de procurorii DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit bani de la aproximativ 100 de persoane pentru a le elibera certificate false de handicap. El primea sume cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 noiembrie 2020, a suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras, șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată”, informează DIICOT.

Potrivit DNA, în perioada 2015-2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P Timiș, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la mai multe persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlul de mită, pentru a întocmi formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente false, persoanele în cauză nefiind îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.

„Pe parcursul investigației au fost identificate până în acest moment aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap.
Concret, la data de 04 octombrie 2020, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi primit, de la un intermediar, suma totală de 1600 de euro și produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane”, a transmis DNA.

La data de 08 noiembrie 2020 suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras a primit în scopul anterior menționat, printr-un alt intermediar, sumele de 2000 de euro și 1900 lei, pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
De asemenea, la data de 08.11.2020 s-au efectuat două activități de constatare a infracțiunii flagrante cu privire la momentul în care doi dintre intermediarii suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras au primit sume de bani și documente pentru a le remite susnumitului.

Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în jud. Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud).

Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an.

De asemenea, a mai rezultat că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgență și a stării de alertă) persoane care ar fi obținut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud) documentația necesară și pentru obținere de facilități acordate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul ”SARS-CoV2-(COVID 19)”.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Lihor-Laza Laszlo Andras urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauza se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, complici ai suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras, care au îndeplinit rolul de intermediari ai mitei între acesta și persoanele ce urmăreau să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap.

„Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale, IPJ Timiș și Direcției Generale Anticorupție.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ordin de restricţie faţă de cei care îşi agresează fizic sau verbal vecinii: Camera Deputaţilor a VOTAT!

0
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunţat că a fost adoptată modificarea Codului Penal privind instituirea ordinului de restricţie faţă de cei care îşi agresează fizic sau verbal vecinii, având în vedere scandalurile pe care mai multe...