Statistică. Mai multe femei infectate cu coronavirus în România. Decese mai multe în rândul bărbaților

FOTO: Alexandru M./Wikimedia Commons
FOTO: Alexandru M./Wikimedia Commons

O analiză a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că numărul femeilor care au fost infectate cu coronavirus în România este mai mare decât al bărbaţilor. Potrivit INSP, rata deceselor în rândul bărbaților este mai mare. Din totalul celor decedați, 63.5% au fost bărbați.

„În perioada 26 februarie –5 aprilie 2020 au fost confirmate 4.051cazuri de infecție cu coronavirus Covid 19, din care 181 decese. Primul caz de infecție confirmat a fost înregistrat în data de 26 februarie 2020, iar în următoarele două săptămâni s-a menținut caracterul sporadic al bolii,fiind confirmatecâte1-2 cazuri zilnic. Din 10 martie numărul zilnic de cazuri confirmate urmează un trend ascendent, cu o medie de 55 de cazuri/zi în săptămâna 16-22 martie, 200 cazuri/zi în săptămâna 23-29 martie, ajungând la o medie de 300 cazuri/zi în ultima săptămână”, arată INSP.

Distribuția cazurilor pe grupe de vârstă și sex

În totalul cazurilor raportate se observă o ușoară predominantă a genului feminin (56% din total cazuri, raport M/F este de 0.77

 Cazurile confirmate sunt concentrate la vârstele adulte, 78% din cazuri fiind înregistrate la persoane cu vârste cuprinse între 30-69 ani.

Au fost înregistrate 127 cazuri la grupa de vârstă peste 80 de ani. Distribuția pe vârste este comparabilă pe genuri (p=0,078, test Mann Whitney U).Vârsta medie este de 47.6 ani, iar vârsta mediană de 47 ani, din nou, fără diferențe semnificative pe genuri.

Vârsta medie a cazurilor decedate a fost de 66,6 ani (vârsta mediană 69 ani). Vârsta medie a deceselor este semnificativ mai mare decât vârsta media a cazurilor.

Toate cazurile soldate cu deces aveau boli cronice asociate

Cea mai tânără persoană decedată a avut 27 ani și cea mai vârstnică 94 ani. S-a evidențiat o predominență a deceselor în rândul bărbaților. Astfel: din totalul celor decedați, 63.5% au fost bărbați, iar raportul M/F în rândul celor decedați a fost de 1.74. (VEZI AICI STATISTICA)

Fatalitatea aparentă pe grupe de vârstă (procentul celor decedați în rîndul celor bolnavi) crește exponențial la grupele de vârstă înaintate, fără diferențe după 70 de ani.

Din totalul de 4.051de cazuri confirmate în această perioadă, 471 au fost înregistrate la persoane care au revenit în România din străinătate, ponderea cazurilor de import pentru întreaga perioadă analizată fiind de 11.6%. Ponderea cazurilor de import este în scădere în fiecare săptămână. Cea mai frecventă țară de import a cazurilor rămâne Italia, urmată de Spania, Marea Britanie, Franța și Germania.

Observații: ponderea cazurilor de import este în continuă scădere

Ponderea cazurilor fără link epidemiologic identificat este crescută în județele în care s-au înregistrat mai multe cazuri în ultima săptămână (Suceava, București, Timiș și Neamț)

Ponderea scăzută de probe pozitive arată că situația infecțiilor este în faza de transmitere locală și încă nu există o situație epidemică extinsă.

Fatalitatea ridicată în cadrul persoanelor în vârstă de peste 70 de ani cu boli cronice asociate este comparabilă cu cea înregistrată în celelate țări afectate. Decesele din aceste grupe de vârstă au fost înregistrate la persoane spitalizate, sau aflate în centre de îngrijire sau dializă, ceea ce impune suplimentarea măsurilor de prevenire a infecției în aceste instituții.

Detectarea de cazuri în toate grupele de vârstă, asociate cu transmiterea locală,impun pentru următoarea perioadă menținerea și respectarea la nivel individual a măsurilor de distanțare socială pentru prevenirea răspândirii bolii.

sursa INSP

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here