Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost la Ierusalim în week end și s-a rugat la Mormântul Sfânt

referendum pentru unirea cu Republica Moldova

Primarul PSD al municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că a fost la Ierusalim în week end şi s-a rugat inclusiv la Mormântul Sfânt. Edilul a precizat că vizita sa în Israel era programată de ceva timp şi nu a avut legătură cu şedinţa de miecuri a Comitetul Executiv al partidului în care va fi discutată situaţia sa.

”Era o chestie programată de mai mult timp. Am tot amânat de vreo patru ori, iar zilele trecute am decis să merg acolo”, a spus Mihai Chirica, citat de Adevărul.

El a precizat că nu s-a dus în mod special să se roage înaintea şedinţei de miercuri a Comitetului Executiv PSD, în care se vor discuta şi eventuale sancţiuni la adresa sa. Mihai Chirica a mai afirmat că a constatat că în Israel oamenii ”gândesc global” şi că a descoperit companii IT, unde ”localnicii lucrează pentru firme din Dubai, fără a conta dacă sunt musulmani sau nu”.

”La noi în PSD văd că există problema asta cu multinaţionalele, dar nu aşa arată un partid de secolul 21. Eu în Iaşi mă întâlnesc cu tineri pe stradă care lucrează pentru astfel de companii. Şi sunt 12.000 în Iaşi, vor să trăiască într-un oraş europenizat. La fel gândesc şi cei din Israel, global”, a mai spus Mihai Chirica.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here