Primăria Târgu Jiu va depune plângere la Poliţie după ce Coloana Infinitului a fost vandalizată

Coloana Infinitului

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au anunţat că vor depune plângere la Poliţie pentru distrugere după ce o fetiţă de 12 ani a scrijelit un mesaj pe Coloana Infinitului, de faţă fiind şi părinţii copilei, care au fost amendaţi cu 5.000 de lei.

Autorităţile precizează că va fi montat un sistem de monitorizare a operelor din Complexul Brâncuşi care să avertizeze când cineva se apropie de acestea, existând şi posibilitatea montării de panouri prin care să se interzică atingerea operelor.

Cea care a vandalizat Coloane Infinitului e o fată 12 ani, din Slatina, venită în în vizită la Târgu Jiu cu mama ei. Poliţiştii locali care supraveghează parcul spun că şi-au dat seama ce urmează, dar erau la distanţă prea mare pentru a o opri.

„Minora se apropia foarte repede de Coloana fără Sfârşit. A folosit un obiect ascuţit cu care a zgâriat primul modul”, a declarat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu. Pentru că e minoră, amenda pentru această faptă a fost completată pe numele mamei, care are de plătit 500 de lei.

Edilii vor însă ca, pe viitor, astfel de fapte să devină obiectul unui dosar penal pentru distrugere. „Să se ştie foarte clar că atunci când recurgi la astfel de gesturi teribiliste, lipsă de educaţie, urmează să răspunzi în faţa legii. Dosarul care trebuie întocmit mai departe trebuie să descurajeze astfel de gesturi”, a declarat Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Târgu Jiu.

Acum, autorităţile locale au început demersurile pentru ca operele lui Constantin Brâncuşi să fie monitorizate de zece camere de supraveghere. Numai la Coloana Infinitului vor fi patru. Costul investiţiei: 60.000 de lei. În acest an, 17 persoane au fost amendate pentru vandalizarea operelor lui Constantin Brâncuşi. Sancţiunile depăşesc 3.000 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here