Medicul Alexandru Rafila, semnal de alarmă: În următoarele două – trei săptămâni vor fi 20.000 de cazuri de infectare cu coronavirus pe zi. Situaţia este foarte- foarte serioasă în acest moment

Foto:Alexandru Rafila, sursa: Facebook
Foto:Alexandru Rafila, sursa: Facebook

Medicul Alexandru Rafila a declarat că, în următoarele două – trei săptămâni, se va atinge nivelul de 20.000 de cazuri pe zi.

Dar nu acest număr este relevant, ci numărul persoanelor care ajung la spital şi al celor care vor avea nevoie de secţiile de ATI.

”Săptămâna asta probabil că vom avea o medie săptămânală de 9.000 de cazuri”

Medicul Alexandru Rafila a declarat duminică că se continuă creşterea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus în această perioadă.

”Săptămâna asta probabil că vom avea o medie săptămânală de 9.000 de cazuri. Peste o săptămână vom avea 13.000- 14.000 de cazuri, spre sfârşitul săptămânii viitoare. Această cifră de care toată lumea este speriată – de 20.000 de cazuri pe zi – este posibil să fie atinsă în următoarele două – trei săptămâni”, a declarat Alexandru Rafila.

”Situaţia este foarte- foarte serioasă în acest moment”

Medicul crede că important nu este neapărat numărul de cazuri. Ci numărul total de persoane care ajung la spital şi la ATI, potrivit g4media.ro.

Întrebat la ce se aşteaptă, medicul a afirmat: ”Suprasolicitarea. Depăşirea capacităţii de reacţie, de tratare a pacienţilor, este, din păcate, foarte – foarte aproape”.

Medicul a precizat că în spitalele din întreaga ţară sunt pacienţi trataţi în UPU sau care aşteaptă pe holuri găsirea unor paturi.

”Situaţia este foarte- foarte serioasă în acest moment”, a mai declarat medicul.

Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate zilnic a crescut de la 2.520 în 10 septembrie la 12.590, în 2 octombrie, arată o analiză a autorităţilor. Faţă de aceeaşi dată, numărul pacienţilor aflaţi la ATI aproape s-a triplat, de la 543 la 1.412.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.