sâmbătă, septembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăGheorghe Falcă: PNL susţine referendum în aprilie pentru modificarea Constituţiei

Gheorghe Falcă: PNL susţine referendum în aprilie pentru modificarea Constituţiei

-

Liberalii susțin organizarea referendumului pentru modificarea Constituției pe tema familiei în aprilie anul viitor, a anunțat luni coordonatorul campaniei pentru parlamentare al PNL, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

„Astăzi am avut o dezbatere pe această temă. Au fost argumente în susținerea a ceea ce înseamnă solicitarea Coaliției pentru Familie. Așa cum știți, în interiorul programului politic suntem oamenii care avem ca reper familia. Am căzut de acord că în legislatura următoare, evident că procedura care este astăzi în Parlamentul României trebuie să se desfășoare, chiar s-a făcut un calcul al timpului în care se poate realiza un referendum și există o estimare pentru luna aprilie”, a spus Gheorghe Falcă la Parlament.

El a afirmat că definiția familiei există în lege și că aceasta trebuie adusă în Constituție. Falcă a motivat că această definiție trebuie integrată în Legea fundamentală deoarece există o solicitare a trei milioane de români.

„Asta nu înseamnă că noi, ca Partid Național Liberal, nu apărăm tot ce înseamnă individualitatea celorlalți cetățeni”, a adăugat el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ponta şi-a recâştigat titlul de doctor: Instanţa Supremă a luat decizia!

0
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii...