vineri, octombrie 4, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăFifor cere verificări în cazul celor doi polițiști din Galați care nu...

Fifor cere verificări în cazul celor doi polițiști din Galați care nu au coborât din mașină pentru a ajuta o fată plină de sânge

-

Mihai Fifor, ministrul interimar al Internelor, a anunțat, luni, că a dispus verificări în cazul celor doi polițiști din Galați, care nu au coborât din mașină pentru a ajuta o fată plină de sânge. Fifor spune că cei responsabili vor fi trași la răspundere.

„În ceea ce privește cazul de la Galați, am dispus măsuri ferme de verificare imediată a ceea ce s-a întâmplat, urmând ca cei care se fac responsabili să fie trași la răspundere, conform legii. Nu vom accepta ca astfel de situații să se repete vreodată, atitudinea polițiștilor implicați fiind inadmisibilă. Am cerut fiecărui inspector șef de poliție ca, în maximum o săptamană, sa prezinte o evaluare riguroasă a activității Inspectoratului, structura cu structura, urmând ca aceasta să facă obiectul analizei imediate de la nivel central. Astept transparență, onestitate și corectitudine, iar cei care nu înțeleg importanța si responsabilitatea funcției, vor trebui să plece”, a scris Fifor pe Facebook.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a dispus, duminică, o anchetă în ceea ce-i privește pe cei doi polițiști care au fost filmați în timp ce refuză să intervină și nu coboară din mașină pentru a ajuta o fetiță plină de sânge. Imaginile au devenit virale și mai mulți oameni și-au arătat indignarea față de lipsa de reacție a polițiștilor.

În imaginile postate pe Facebook, în acest wekeend, se poate vedea că fetița este plină de sânge și în stare de șoc. Câțiva trecători îi sar în ajutor și opresc doi polițiști, o femeie și un bărbat, care nu coboară din mașină și privesc cu pasivitate întreaga scena. În urma acestor imagini, care au provocat un adevărat scandal în mediul online, șefii IPJ Galați au dispus primele măsuri în acest caz.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, conducerea I.P.J. Galați a dispus, încă de ieri, declanșarea cercetării disciplinare față de cei doi polițiști, la finalizarea căreia, vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, susține IPJ Galați.

Cei doi polițiști au gradul de agent, unul dintre ei este absolvent al școlii de agenți, promoția 2016, celălalt, angajat și sursă externă în anul 2017. In perioada cercetării disciplinare nu se suspendă activitatea, însă nu mai au voie să folosească mașinile poliției.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Candidaturile Dianei Şoşoacă şi a lui Mircea Geoană, contestate la CCR

0
Candidaturile depuse de Diana Șoșoacă (SOS România) și Mircea Geoană (independent au fost contestate la Curtea Constituțională, au precizat surse politice pentru stiripesurse.ro. CITEŞTE ŞI: Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la Prezidenţiale: Promite să aducă Diaspora acasă! Deocamdată nu se cunosc...