Campanie de primăvară în Sectorul 5: blocuri reabilitate, iluminat stradal, spații verzi și locuri de parcare

sectorul 5
Rareș Hopincă FOTO Facebook

Sectorul 5 al Capitalei se înnoiește de primăvară. Noi locuri de parcare, blocuri reabilitate termic, iluminat public refăcut, sunt lucrările anunțate de autoritățile Sectorului 5.

Administratorul public al sectorului, Rareș Hopincă (PSD), conduce personal amplele lucrări de reabilitare, care se derulează chiar și în weekend alături de echipe de la compania Infrastructură Sector 5.

„Lucrăm în ritm alert în Sectorul 5, inclusiv în weekend. Reabilităm, facem noi locuri de parcare, plantăm tei.
Ne ținem de cuvânt. 47 din cele 100 de blocuri promise, pentru 2023, au schelele deja montate. Continuăm, așa cum am promis.
În zona Dumbrava Nouă lucrările avansează într-un ritm bun. O parte din trotuare au fost refăcute, mai este de lucru, însă în scurt timp le vom reda pietonilor.

sectorul 5

Amenajăm noi locuri de parcare, atât pe strada Dumbrava Nouă, cât și în zonele adiacente. Peste 1.000 de noi locuri de parcare vor fi puse în scurt timp la dispoziția locuitorilor din zonă.
S-au montat garduri noi și imediat ce lucrările vor fi gata intrăm în grădinile blocurilor pentru a le amenaja. Refacem și iluminatul public, la standarde actuale, cu tehnologii smart.

Proiectul continuă până la strada Mihail Sebastian. Intrăm și pe Cobadin, și pe Făt Frumos și pe Ileana Cosânzeana. Anunțăm din timp zonele în care deschidem noi șantiere.

În zona Humulești – Bacău – Sălaj, unde avem un alt șantier mare, adaptăm proiectul în funcție de cerințele locuitorilor din zonă. M-am consultat cu cetățenii am găsit multe idei bune. Facem parcari civilizate, alei generoase și spații verzi de calitate. În 2023 facem proiectarea pentru toate blocurile neanvelopate, iar in 2024 le anvelopăm pe toate. Deja am stabilit foaia de parcurs cu toți președinții și administratorii din zonă.

De luni începem să plantăm tei. Peste 2.000 de arbori numai luna asta. Facem sectorul frumos!

‼️PS: Atenție mare! Avem un nou diriginte de șantier pe Dumbrava Nouă. Motanul Tom, extrem de vigilent, nu scapă niciun detaliu”, este mesajul postat de PSD pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.