Un fost fotbalist român, căpitan de națională, a ajuns muncitor în Germania

Ionuț Puțanu, în vremea în care juca la Oțelul Galați FOTO: captură Youtube
Ionuț Puțanu, în vremea în care juca la Oțelul Galați FOTO: captură Youtube

Fotbalistul Ionuț Puțanu, care a crescut la Academia lui Gheorghe Hagi, acum în vârstă de 28 de ani, este muncitor la o fabrică în Germania. Jucătorul de fotbal a fost căpitanul naționalelor U17 și U19 ale României. Fundașului central i se arăta un viitor strălucit, însă destinul i-a oferit un alt drum.

 În 2012, era suspendat de la loturile naționale pentru un an, alături de alți colegi, pentru comportament nesportiv la Turneul de Elită din Serbia. Matur, Puțanu recunoaște că atitudinea lui față de fotbal s-a schimbat odată cu dobândirea statutului de jucător din Liga 1. 

După despărțirea de Viitorul, au urmat ghinioanele, iar cariera din fotbal s-a năruit. Acum, fotbalistul joacă în liga a opta germană, la SV Pforzheim – club din orașul în care Jurgen Klopp debuta în 1987 în fotbalul profesionist – și lucrează de luni până vineri într-o fabrică.

„Lucrez într-o fabrică unde se produc rame pentru tablouri. În principiu, e ușor, totul e mecanizat. Nu e vreo artă. Dacă am putut să fac și eu înseamnă că poate oricine. Introduci un lemn într-o mașinărie, introduci datele cum vrei să iasă și ies bucățile, le asamblezi și aia e”, spune Ionuț Puțanu, la GSP Live. „Lucrez de la 7 dimineața la 4 după-amiaza. Vinerea am până la 12. Câștig mai mult decât dacă aș fi lucrat în țară în domeniul ăsta. Nu se compară cu salariul din fotbal. (amuzat) Dar îl iau la timp”. 

Întrebat cum a ajuns în Germania, fotbalistul a spus că după ce și-a rupt genunchiul.

„Mi-am rupt genunchiul la primul meci pentru Nottingen, un amical. Ne înțeleseserăm, urma să semnăm contractul, totul era ok, dar m-am accidentat. Era o fază normală, am schimbat direcția de alergare și am auzit „trosc”. S-a schimbat totul într-o secundă. Cei de la Nottingen au plătit operația, recuperarea. N-am plătit niciun cent. Spre deosebire, când m-am întors acasă, la Galați, am mai avut o accidentare și acolo mi-am plătit tot din buzunar. Inclusiv recuperarea.

Poate n-am fost nici cel mai profesionist fotbalist din lume. Aș fi ipocrit să spun asta. Plecarea din 2016 în Germania nu a fost inspirată. Mai aveam doi ani de contract cu Viitorul, dar am fost păcălit și am rupt contractul. Peste un an, Viitorul a luat titlul. Familia mea era în Germania. Sora mea stă de 13 ani aici, ai mei au venit și ei după. Tendința a fost mereu să merg spre Germania. Am avut un impresar care a zis că mă poate duce la Karlsruhe, în liga a doua, pe alte sume decât ce primeam în țară. Eram tânăr, încântat de anumite transferuri ale lui. Mie îmi conveneau sumele, dar se pare că lui nu i-a convenit comisionul. M-am trezit singur. Pasul de a rupe contractul îl făcusem, mi-a fost destul de greu. Am fost primul jucător care a putut rupe contractul cu Viitorul, eram apreciat de domnul Hagi. 

La vremea respectivă, credeam că mi se cuvine totul. Când ești tânăr, pe val, e greu. Începi să te relaxezi și să crezi că lucrurile vin de la sine. Poate nu mai faci la fel sprinturile, nu mai alergi la fel de mult. Sunt multe chestii adunate care pot duce la declin. Nu aveam probleme în viața extrasportivă. Ieșeam cu toții, dar nu pierdeam nopți. Singura problemă era la antrenamente. Crezi că se învârte lumea în jurul tău”. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.