marți, decembrie 3, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTrafic blocat pe Valea Oltului în urma unui accident de circulație grav

Trafic blocat pe Valea Oltului în urma unui accident de circulație grav

-

Trei adulți și un copil au fost transportați la spital marți, după ce microbuzul în care se aflau a intrat in coliziune cu un autoturism și un TIR pe DN 7, în județul Vâlcea.

Doi dintre răniți au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Traficul este blocat complet. Accidentul s-a produs în localitatea Bujoreni, unde au intervenit forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, precum şi 3 ambulanţe SAJ, potrivit stiripesurse.ro.

Au fost implicate un microbuz, un autoturism şi un autocamion care transporta cherestea.

„Persoanele încarcerate/blocate (una blocată și una încarcerată) au fost extrase cu celeritate de salvatorii vâlceni și au fost predate echipajelor medicale prezente la fața locului. În urma coliziunii au rezultat patru victime, 3 adulți și un minor (toate din microbuz), dintre care una în stare gravă (persoana încarcerată, de sex feminin), care au fost transportate la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD și SAJ. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea. ”În urma coliziunii au rezultat patru victime, 3 adulţi şi un minor (toate din microbuz), dintre care una în stare gravă (persoana încarcerată, de sex feminin), care au fost transportate la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD şi SAJ”, a transmis ISU.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

După renumărarea parţială a voturilor, Ciolacu este pe locul 2 la Prezidenţiale

0
Biroul Electoral Central anunță faptul că a finalizat, parțial, renumărarea voturilor exprimate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și au trimis procesul verbal către judecătorii Curții Constituționale. CITEŞTE ŞI: Ciolacu s-a răzgândit: Nu-şi mai dă demisia din fruntea PSD Renumărarea...