Primăria Sectorului 5 a organizat, de marți până joi, la The Ark, Strada Uranus nr. 150, un Târg de Oferte Educaționale Universitare.
Rareș Hopincă a precizat joi că scopul Târgului a fost de a-i convinge pe absolvenții de liceu să-și continue studiile în București.
„Am avut aici, în cadrul târgului educațional, cele mai mari universități din București. 11 universități și-au prezentat oferta educațională. Am avut chiar și activități interactive, de exemplu, Universitatea Politehnică a venit cu experimente. Tinerii au văzut și partea practică a învățământului superior, partea mai interesantă și mai atractivă. Consider că evenimentul a fost un succes și vom vedea în toamnă dacă mai mulți dintre absolvenții noștri vor rămâne acasă, în Sectorul 5 sau în București, și dacă în continuare vor alege să rămână în România să-și facă aici o carieră.Este prima ediție pe care am organizat-o în Sectorul 5. Am văzut că există interes și din partea elevilor și din partea profesorilor de liceu și mai ales din partea universităților și cu siguranță vom repeta acest târg în fiecare an sau cât ne vor cere copiii din Sectorul 5”, a declarat Rareş Hopincă.
În cadrul evenimentului organizat de Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural Ştefan Iordache, centre universitare de renume din Capitală, precum Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Universitatea Bucureşti, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Academia de Studii Economice, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” vor prezenta oferta educaţională tinerilor absolvenţi de liceu.
Cetățeanul TV