Un șofer de 56 de ani, din Craiova, a fost prins la volan având o alcoolemie de 3,33 la mie în sânge. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.
Poliţişti au reținut un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova, acuzat ce conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În timp ce conducea un autoturism pe DJ 606, din direcția Breasta către Craiova, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Breasta.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului din comuna Breasta și rezultat pozitiv, respectiv 1.24 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului din Craiova. În urma analizării mostrelor biologice prelevate, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 3,33 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta are permisul suspendat.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, politiștii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Craiova a dispus miercuri arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Cetățeanul TV