Sectorul 5. Şcoala Poenărescu, monument istoric al învățământului bucureștean

Sectorul 5

În sectorul 5, chiar în apropierea sfintei Mănăstiri Antim, mărturie istorică a dăinuirii noastre, se află și un alt edificiu istoric, de data aceasta al învățământului bucureștean – „Școala Poenărescu”, al cărei început este în 1864.

Școala a fost înființată de marele cărturar Petrache Poenaru, unul dintre întemeietorii învățământului național românesc.

Petrache Poenaru, elev al lui Gheorghe Lazăr și pandur al lui Vladimirescu

Școala de băieţi, înfiinţată vis-a-vis de mănăstirea Antim, în 1864, de către Petrache Poenaru, nu a fost un edificiu foarte mare.

Reforma Învăţamântului a fost datorată în special lui Petrache Poenaru inginer, filolog şi pedagog, cu studii la Viena, Paris şi Londra. Acesta a fost elev al lui Gheorghe Lazăr, pandur al lui Tudor Vladimirescu, revoluţionar la 1848, semnatar al actului dezrobirii ţiganilor şi promotor al unirii din 1859 şi academician din 1870.

El a militat pentru această reformă încă din 1832, când este numit de către generalul Kisseleff director al Eforiei Şcoalelor, iar apoi ca director şi profesor al Colegiului Sf.Sava şi director al Şcoalelor Naţionale. Când a fost numit în Consiliul de Stat de către domnitorul A.I.Cuza, în 1864, el a elaborat Proiectul de Lege privind Organizarea Instrucţiunii Publice. Până atunci învăţământul se desfăşura mai mult în şcoli confesionale, pe lângă aşezăminte ale diferitelor culte, în şcoli particulare, ale diferitelor minorităţi şi mai puţin în şcoli publice. Prin această lege s-a stabilit obligativitatea şi gratuitatea Învăţământului Primar Public în Romania, asigurându-i acestuia un caracter unitar pe tot cuprinsul ţării, s-au creat trei grade de învăţământ: Primar, Secundar şi Superior şi reţeaua şcolară a fost extinsă.

În Bucureşti au fost înfiinţate atunci 35 de şcoli primare, dintre care mai există în prezent doar clădirile a patru dintre ele: Şcoala Poenărescu (Str.Antim cu Justiţiei), Şcoala Cuibul cu Barză (Str.Berzei cu Ştirbei Vodă), Şcoala Splai (Spl.Indep. cu Str.Ilfov), Şcoala Maidanul Dulap (Str.Şerban Vodă cu Mărăşeşti), care, exceptând pe ultima, au acum alte destinaţii.

A doua „ctitorire” a școlii

Petrache Poenaru a murit în anul 1875 dar, probabil, o rudă a lui, care se numea Poenărescu, după obiceiurile vremii, vrând să-i cinstească memoria, dar şi în interes personal, a întemeiat o fundaţie împreună cu comunitatea locală din zona Antimului, unde probabil locuia, cu scopul de a reconstrui şcoala de lângă mânăstirea Antim, conform cu cerinţele necesităţilor vremii. Acest lucru nu a mai fost posibil, datorită războiului, decât la sfârşitul lui, în 1878.

Sectorul 5

Aşa s-a mărit probabil numărul de clase, s-a adăugat pavilionul administrativ şi cel destinat locuinţei corpului didactic, şcoala, de atunci luând numele de Şcoala Poenărescu.

Dezvoltarea așezământului de învățământ

Şcoala a funcţionat aşa până în anul 1898, când au avut loc reformele introduse în învăţământ de către Spiru Haret, care în privinţa învăţământului primar a deternminat sporirea şi modernizarea a cca. 2000 de şcoli şi pentru a da învăţătorilor o pregătire adecvată, a reorganizat şcolile normale.

Astfel, şcoala primară Poenărescu a fost în acest an reconstruită, aşa cum se menţionează şi pe placa existentă pe şcoală, dâdu-i-se forma din vremea noastră: două clase, la parter, două clase la etaj, legate cu celebra scară, cancelaria şi laboratorul, la etaj, scena, spălătorul şi pavilionul administrativ, la parter, iar alături grupul sanitar, anexele pentru personalul şcolii şi frumoasa curte cu gard de fier şi castani. Ea a rămas totuşi doar şcoală primară de băieţi, care avea însă un renume foarte bun în zonă. Elevii care terminau şcoala, urmau apoi, de regulă, ciclul secundar şi liceal la alte şcoli mari din Bucureşti.

Reforma învăţamântului din 1948, pe lângă restructurarea completă a programului, eliminarea orelor de Religie şi schimbarea denumirii în Şcoala Elementară nr. 3 băieţi, a adus şcolii şi completarea acesteia cu ciclul secundar, până în clasa a VII-a.

Anexă a Liceului „Lazăr”

În anul 1971, în urma construirii în apropiere a noii şcoli moderne nr.122, care acoperea necesităţile întregului cartier, elevii şcolii sunt preluaţi de aceasta, iar conform hotărârii Ministerului de a introduce practica în şcoli, localul şcolii este atribuit liceului Lazăr, pentru ore de practică. Clădirea şi-a păstrat această destinaţie până în anul 1985, când Inspectoratul Şcolar a fost mutat din clădirea şcolii şi clădirea a rămas în totalitate liceului Lazăr, pentru acest scop. Ea şi-a păstrat această funcţie până în anul 1990, iar din anul 1995, ea a fost atribuită până în prezent Sindicatului Învăţământului, “Frăţia”.

Florian Pittiș, elev al școlii

O ultimă întâlnire a profesorilor şi foştilor elevi a acestei şcoli a avut loc în anul 1964, cu prilejul aniversării împlinirii a 100 de ani de existenţă a şcolii. Au fost prezenţi atunci profesorii Popovici Sebastian, Dumitrescu Valentina, Fotache Dumitru şi alţii, iar dintre foştii elevi, Catargiu Mihai, Răuţ Valeriu, Pittiş Florian, care atunci îşi începea cariera artistică, etc.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here