Satu Mare. Zeci de kilograme de sarmale stricate comercializate într-un supermarket

sarmale de Sfânta Parascheva

Peste 100 de kg de sarmale stricate au fost descoperite într-un supermarket din municipiul Satu Mare, fiind aplicată o amenda de 20.000 de lei, informează Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) .

Controlul a fost făcut ca urmare a unei sesizări din partea unui consumator privind comercializarea unor sarmale care conţineau carne de porc alterată, la raionul Gastro al supermarketului. „În urma acţiunii de verificare, comisarii CJPC Satu Mare au constatat veridicitatea aspectelor cuprinse în sesizare, drept care operatorul economic a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a peste 120 kg sarmale, oprirea temporară a prestării serviciilor din zona Gastro, până la remedierea deficienţelor constatate”, a comunicat CJPC.  Potrivit comisarilor, produsul „sarmale cu carne de porc” avea gust şi miros neconform de carne alterată, fiind folosit un echipament pentru prepararea cărnii neigienizat, cu urme de grăsime arsă. S-a constatat existenţa unor zone cu vopsea exfoliate, în zona rotisorului, necompletarea la zi a graficului de monitorizare a schimbului de ulei de prăjire la friteuze şi nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor culinare expuse la comercializare la masa caldă, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.