România cere clarificări la Comisia Europeană în scandalul OMV

Ministerul Finanţelor cere Comisiei Europene clarificări în privinţa regulamentului european transpus în legislaţia naţională, prin ordonanţa adoptată la final de decembrie, pentru introducerea contribuţiei de solidaritate, o suprataxă asupra companiilor din sectoarele petrol, gaze şi cărbune, au declarat surse guvernamentale pentru Profit.ro.

CITEŞTE ŞI: Câciu despre compania OMV care sfidează statul român şi refuză să plătească taxe

Clarificările vizează modul în care este calculată această taxă, inclusiv din perspectiva cifrei de afaceri, şi ar putea fi decisive în stabilirea poziţiei autorităţilor fiscale în cazul OMV Petrom, companie care a transmis că nu este obligată să achite această taxă.

Deşi solicitarea Ministerului Finanţelor este una la modul general, demersul a fost determinat, cel mai probabil, de anunţul companiei OMV Petrom că nu va plăti contribuţia de solidaritate în România, explicând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, comentează Profit.ro.

Regulamentul european transpus de autorităţile române prevede inclusiv posibilitatea solicitării de clarificări, astfel că demersul Finanţelor este unul normal în aceste condiţii.

Conflict cu autorităţile fiscale

OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a anunţat, luni, la Prima News, că au fost începute verificările asupra modului în care este calculată cifra de afaceri, nu numai a companiei OMV Petrom, ci a tuturor companiilor care pot intra sub incidenţa OUG 186, precizând că nu are nicio legătură activitatea desfăşurată de OMV Petrom din România cu una desfăşurată de OMV în Austria legat de această contribuţie de solidaritate.

Anterior, şeful ANAF afirmase că în maximum două săptămâni o să poată să spună dacă OMV datorează sau nu această contribuţie de solidaritate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.