Rise Project: Ramona Mănescu, soţia fostului edil de la 6, nu şi-a trecut un teren în declaraţia de avere

Drumul Taberei
Ramona Mănescu

Eurodeputatul Ramona Mănescu, soţia fostului primar de la Sectorul 6 Rareş Mănescu, ar fi proprietara unui loc de casă în valoare de 625.000 de euro, în cartierul Cotroceni, care nu ar apărea în declarația sa de avere, susțin jurnaliștii de la Rise Project.

Terenul ar fi fost obținut în ianuarie 2008, printr-o tranzacție cu bani-fantomă, prin intermediul unor interpuși, de la o septuagenară.

„ În 2005, din senin, a fost abordată de o tânără care i-a spus că vrea să cumpere de la ea dreptul acestei revendicări. I-a propus, adică, să renunțe la terenul pe care Primăria ar fi putut să nu i-l retrocedeze niciodată, contra unor bani pe care ar fi urmat să-i primească pe loc. În momentul acela, se scurseseră patru ani de când bătrâna făcuse cerere de retrocedare la Primărie. Și, pentru că cei patru ani trecuseră în zadar, a acceptat oferta venită din partea acestei tinere misterioase. Mi-a dat 20.000 de lei pentru teren (n.r. – pentru dreptul litigios asupra terenului), spune, la telefon, Georgetta Trifan”, precizează jurnaliștii Rise Project.

Potrivit Rise Project, numele femeii era Argentina Grosu. „Numele complet al tinerei care a reușit să o convingă să-și vândă dreptul de a revendica acea proprietate este Argentina Grosu. În 2005, avea 29 de ani și bătea străzile Bucureștiului, în căutarea unor oameni ignoranți, disperați sau doar descurajați, dispuși să își vândă, pe mai nimic, dreptul de a revendica terenurile care le fuseseră naționalizate în comunism. De fapt, nu găsirea acestor familii era principala ei grijă, ci lămurirea lor să accepte să intre în aceste târguri. Cu septuagenara din istoria noastră nu a avut mult de furcă. Argentina Grosu nu acționa însă pe cont propriu. Era doar un reprezentant al multimilionaruluiDragoș Dobrescu.”, mai precizează sursa citată.

„Cumpărat de Argentina Grosu, în noiembrie 2005, sub forma unui drept litigios, terenul Georgettei Trifan a fost restituit, prin semnătura lui Adriean Videanu, doi ani mai târziu, în decembrie 2007. Beneficiară a deciziei semnate de Videanu, Argentina Grosu a lăsat să treacă numai o lună de la restituire și a vândut terenul, mai departe, unui bărbat din Constanța, cu 625.000 de euro”, se mai precizează în anchetă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.