Răzvan Sava o atacă dur pe Gabriela Firea pe tema Pasajului Piaţa Sudului, care nici acum nu e gata

Fostul primar interimar al Capitalei Răzvan Sava a atacat-o dur joi pe Gabriela Firea, edilul general, căreia îi reproşează “incompetența managerială, în calitatea de primar al Capitalei, pe tema pasajului de la Piața Sudului”.

Sava îi aminteşte edilului general că atunci când a părăsit funcţia a lăsat Pasajul Piaţa Sudului finalizat în proproţie de 80%.

“După aproape un an de zile de când este primar general, doamna Gabi Pandele se mulțumește să constate aceeași lipsă de implicare, în repetate rânduri, a constructorului, tolerând bătaia de joc față de nervii și banii tuturor cetățenilor care sunt nevoiți să treacă sau să locuiască în zonă. Doamnă Pandele, treziți-vă! Renunțați la logica asta de campanie electorală. Nu mai sunteți candidat, când mergeați pe șantier și zbierați că pasajul nu se finalizează. Acum sunteți în poziția de a face, dar se pare că propriile dumneavoastră vorbe de acum un an vi s-au întors împotrivă. Știindu-vă femeie preacucernică vă amintesc că Dumnezeu nu doarme”, se arată în declaraţia de presă dată publicităţii de Răzvan Sava.

El spune că în iunie 2016 a lăsat un șantier funcționând la maximum și un proiect aflat la 80% stadiu fizic de realizare, “după ce am reușit să depășim cele mai grele obstacole tehnice ale proiectului și având un contract, neprielnic pentru bucureșteni și pentru Primăria Capitalei, semnat de colegul dumneavoastră de partid, domnul Sorin Oprescu”.

Fostul edil intermar, preşedinte al PNL Sector 4, spune că Gabriela Firea a avansat, până acum, cel puțin şapte-opt termene pentru finalizarea lucrărilor, pe care nu le-a onorat. “Este clar că cineva profită de naivitatea dumneavoastră în materie de administrație și vă ia în derâdere.  Apropo, în luna iulie a anului trecut ați declarat că veți solicita un audit în privința acestui obiectiv de investiții. Care sunt concluziile acestui audit?”, se mai arată în comunicatul semnat de Răzvan Sava.

În final, Răzvan Sava îi cere Gabrielei Firea să prezinte public situațiile următoarelor lucrări de investiții ale Municipalității București: ambulatoriile spitalelor Gomoiu și Foișor, extinderea șoselei Prelungirea Ghencea, Bulevardul Rebreanu, Șoseaua Iancului – Pantelimon și soseaua București – Măgurele.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here