sâmbătă, iulie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMogulul fugar Sebastian Ghiță va fi audiat de trei ori în videoconferință...

Mogulul fugar Sebastian Ghiță va fi audiat de trei ori în videoconferință din Serbia de instanțele române

-

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, eliberat săptămâna trecută din arest din Serbia, ar urma să fie audiat de instanţele din România, prin videoconferinţă, pe 6 şi 8 iunie, în trei procese penale.

Ministerul Justiţiei spune, referitor la cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală având ca obiect audierile prin videoconferinţă, că acestea fost întocmite de către instanţele române, care au solicitat audierea prin videoconferinţă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Prahova şi au fost adresate Ministerului Justiţiei din Serbia.

Primul proces

Cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emisă pentru termenul 22 mai, cauza a fost din nou amânată, stabilindu-se un nou termen pentru 6 iunie. Cererea a fost transmisă la Ministerul Justiţiei din Serbia în data de 25 mai.

Al doilea proces

O a doua cerere de audiere prin videoconferinţă a omului de afaceri Sebastian Ghiţă, într-un alt dosar, a fost formulată de instanţa supremă pentru termenul din 6 iunie, fiind transmisă la Ministerul Justiţiei din Serbia în 16 mai. În acest dosar a avut loc testarea tehnică între departamentele IT ale instanţelor competente, mai spune Ministerul Justiţiei.

Al treilea proces

Cea de a treia cerere a fost emisă de Tribunalul Prahova pentru termenul din 8 iunie, a fost primită la Ministerul Justiţiei din România la data de 31 mai, urmând a fi înaintată, la aceeaşi dată, după verificările prevăzute de lege, Ministerului Justiţiei din Serbia.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă – reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie şi plasat apoi în arest preventiv – a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro.

În 19 mai, Ghiţă a fost fost audiat la Curtea Supremă din Belgrad ca urmare a cererii de extrădare formulată de autorităţile române, el arătând că se opune extrădării şi invocând persecuţii politice. Avocatul său a solicitat ca măsura detenţiei să fie înlocuită cu arestul la domiciliu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Curtea de Apel dă din nou lovitura: Tender scapă definitiv de condamnare şI de plata prejudiciului

0
Curtea de apel București a anulat, printr-o decizie din 23 iulie, condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit minutei de...