Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, rămâne după gratii

Marian Vanghelie

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis marți ca primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care este cercetat de procurorii DNA pentru corupție, informează Agerpres.

Romprest
Marian Vanghelie rămâne în arest

Judecătroii au respins contestația lui Vanghelie, după ce el primise o decizie nefavorabilă pe 21 mai privind înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Marian Vanghelie a fost arestat pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, potrivit Agerpres.

Marian Vanghelie a fost arestat, pe 14 martie, pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, infracţiuni pe care, spun anchetatorii, le-ar fi comis vreme de opt ani, timp în care ar fi beneficiat de o mită record, de 90 de milioane de euro.

”În perioada 2007 — prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un comision de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de omul de afaceri, pe de altă parte”, susține DNA.

”Comisionul” respectiv a fost plătit de omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului) și al unei alte persoane apropiate lor, mai spun procurorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.