Primăria Sectorului 5, proiecte de 100 de milioane de lei pentru consolidarea, extinderea și reabilitarea termică a școlilor și grădinițelor

Primăria Sectorului 5

Primăria Sectorului 5 a început în forță anul 2023. Edilii au depus proiecte de 100 de milioane de lei, încă din prima zi a noului an, pentru consolidarea, extinderea și reabilitarea termică a școlilor și grădinițelor din sector.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat, pe 3 ianuarie 2023, la ora 10:00, apelul competitiv de proiecte pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Imediat după deschiderea apelului, am solicitat finanțare pentru 5 obiective de investiții, în valoare totală de 𝟏𝟎𝟏.𝟒𝟓𝟖.𝟓𝟓𝟗 𝐥𝐞𝐢.

Le mulțumesc colegilor, din cadrul Direcției de Investiții a Primăriei Sectorului 5, alături de care am muncit de la Crăciun până în ultimele ore ale anului, astfel încât documentația pentru cele 5 proiecte să fie gata pentru depunere, în timp util “, a declarant city managerul Primăriei Sectorului 5, Rareș Hopincă (foto).

Primăria Sectorului 5

Astfel, vor beneficia de reabilitare și consolidare:

  • Grădinița 54 – 10.534.522,40 lei
  • Grădinița 244 – 8.626.726,19 lei
  • Grădinița 269 – 12.639.918,51 lei
  • Școala 139 Sântimbreanu – 51.077.316,37 lei
  • Școala Tocilescu (fostă 132) – 18.580.075,43 lei

Potrivit Primăriei Sectorului 5, durata de implementare este de 48 de luni, iar finanțarea se face prin subprogramul „Proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.