Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.
Postul Sfintelor Paşti este precedat de două zile de Lăsată a secului: Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi – când se lasă sec de carne (în acest an – 19 februarie) şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – când se lasă sec de brânză (în acest an – 26 februarie).
După legea bisericii noastre, în Postul Sfintelor Paşti precum şi în celelalte posturi de peste an, „nu este iertat membrilor săi să mănânce mâncare de frupt sau de dulce, ci numai bucate de sec; mai departe nu le este iertat să facă jocuri sau alte petreceri cu muzică, ci numai să postească şi să se pocăiască, căci postul acesta e considerat de către popor ca o pădure mare care n-are sfârşit. Şi dacă nu va posti şi nu se va pocăi, mai pe scurt, dacă nu se va purta bine în decursul lui, atunci va rătăci şi nu-i va mai da de capăt„, spune preotul-etnograf Simion Florea Marian.
Origine apostolică
Postul Mare are origine apostolică, potrivit Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti. Dar în primele secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. La Ierusalim, în secolul al IV-lea se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile.
Începând de pe la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind un post foarte aspru.
În secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic (325), Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şase săptămâni.
Săptămâna Paştilor
După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din rai şi postim până în seara sâmbetei din Săptămâna Patimilor, inclusiv. Ultima dintre aceste şapte săptămâni de post, adică săptămâna dintre Florii şi Paşti, pe care o numim a Sfintelor Patimi, nu este socotită însă în Postul Păresimilor, ci este considerată aparte, sub denumirea de Săptămâna Paştilor.
Din cele mai vechi timpuri, Postul Păresimilor a fost ţinut cu multă rigurozitate. Canonul 69 apostolic pedepsea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii şi cu excomunicarea (afurisirea) pe credincioşii laici care nu ar fi respectat postul de miercuri şi de vineri şi pe cel al Păresimilor, neadmiţând excepţii decât în cazuri de boală.
Cetățeanul TV
