Granița Sectorului 5 este paralelă cu fântânile din Piața Unirii. Pornește din zona Bulevardului Unirii şi ajunge la Piaţa Operei.
„Tot ce însemnă bloc de locuinţe situat pe partea stângă, cum te uiţi la Palatul Parlamentului, este în Sectorul 5. Blocurile de pe partea drepta sunt în Sectorul 4”, explica fostul prefect al Capitalei, Mihai Atănăsoaei.
Pornind ca și celelalte sectoare din centrul capitalei, Sectorul 5 conturează și el o parte din desenul unei flori cu șase petale, care se deschid spre toate punctele cardinale ale orașului.
Suprafața acestui sector, în care predomină relieful plat de câmpie este străbătut în zona sa nordică de o porțiune a râului Dâmbovița, care avea pe malul ei drept Dealul Mihai Vodă, cunoscut și sub numele de Dealul Spirei sau Dealul Arsenalului, unde era zona istorică a Bucureștilor dominată de străvechea mănăstire Mihai Vodă, monument emblematic al orașului.
Podgoria Bucureștilor
Alt relief pronunțat ce domină partea nordică a Sectorului 5 este Dealul Cotrocenilor, odinioară acoperit de întinsele păduri ale Vlăsiei, de livezi și de culturi bogate de viță de vie, ce se prelungeau până spre Dealul Patriarhiei, Radu Vodă, Dealul Văcăreștilor și actuala Șosea a Viilor, alcătuind așa numita Podgorie a Bucureștilor.
Piața Unirii, buricul Capitalei
Cu prilejul centenarul Unirii Țărilor Române sub Alexandru Ioan Cuza, cea mai mare intersecție din centrul Bucureștiului, Piața 28 Martie, a fost redenumită Piața Unirii.
Evenimentul a fost marcat simbolic prin amplasarea unei plăcuțe stradale cu noua denimire de către Dumitru Diaconescu, președintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, echivalentul primarului Bucureștiului.
Piața Unirii a avut mai multe nume de-a lungul existenței și și-a modificat tot de multe ori aspectul.
Inițial Piața Mare a Bucureștilor, în secolul al XIX-lea, a fost redenumită Piața Națiunii în epoca Marii Uniri din 1918, apoi Piața 8 Iunie, între 1930-1940, sub domnia Regelui Carol al II-lea. 8 Iunie 1930 este ziua când Carol al II-lea a urcat pe tronul României.
Apoi s-a numit Piața 6 Septembrie, data urcării pe tron a Regelui Mihai în 1940. A redevenit Piața Națiunii până prin 1950, când a da fost denumită Piața 28 Martie, ziua în care în 1948 s-au desfășurat primele alegeri pentru Marea Adunare Națională, parlamentul unicameral al României comuniste, și în final redenumită Piața Unirii, nume pe care îl păstrează.
Aspectul pieței s-a schimbat fundamental.
Complexul de hale a fost redus în anii 1930 la Hala Ghica (Hala Mare), ulterior Hala Unirii, și s-a început un proiect de sistematizare nefinalizat care includea fântâni.
În 1976 s-a contruit Magazinul Unirea, extins apoi în anii 1980 odată cu reconfigurarea totală a spațiului: au fost construite fântânile, s-a trasat bulevardul Victoria Socialismului (azi Unirii), s-a demolat masiv și s-au ridicat blocuri înalte pe toate laturile. Piața Unirii a devenit parte a noului centru civic ceaușist.
Consolidarea planșeului
Ministerul Dezvoltării a alocat, în 26 aprilie 2023, 150 de milioane de euro pentru consolidarea planșeului care susține Piața Unirii din București.
Planșeul din Piața Unirii este, de fapt, un pod de beton cu lățimea de 32 de metri și lungimea de 350 de metri, care acoperă Dâmboviţa.
Construit în anii 1930, are rolul de a „dirija” râul pe sub pământ din fața Hanului lui Manuc, pe diagonala parcului și până la peretele pasajului subteran rutier. De acolo, râul iese din nou la suprafață, lângă Magazinul Unirii.
Cotidianul Viitorul scria, în numărul din 7 noiembrie 1936, că „în mai puțin de trei ani, Capitala a fost înzestrată cu o operă de utilitate publică ce poate servi drept model oricărei alte gospodăriri comunale”.
Peste planșeu a fost construit pasajul rutier Unirii și sub el, dar și sub Dâmbovița, au fost amenajate stațiile de metrou Unirii 1, Unirii 2 și pasajul pietonal dintre acestea.
Cetățeanul TV
