Patriarhia Română: Patriarhul Daniel va anunţa public dacă va decide să se vacineze. Este un drept, nu o obligație

Patriarhul Daniel FOTO: Wikimedia Commons
Patriarhul Daniel FOTO: Wikimedia Commons

Patriarhul Daniel este, „ca fiecare dintre noi”, o persoană cu un profil medical personal. Patriarhul  s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său” şi a reflectat la „caracterul voluntar al actului de vaccinare. Precum şi la faptul că acesta este un drept, nu o obligaţie”, a comunicat luni purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Comunicatul vine după ce vicepremierul Dan Barna a cerut implicarea Bisericii pentru a accelera campania de vaccinare, ajunsă într-un punct mort.

Patriarhia Română va comunica dacă Patriarhul Daniel va decide să se vaccineze

Vasile Bănescu a transmis că, dacă Patriarhul Daniel va decide să se vaccineze, „Patriarhia Română va anunţa public lucrul acesta”, potrivit hotnews.ro.

„Dincolo de aceste aspecte ce ţin de registrul unor decizii firesc personale, poziţia Patriarhiei Române a fost şi rămâne una favorabila vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică. Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil şi în totală cunoştinţă de cauză recomandat. Dar şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autorităţile competente şi receptată corect de cetăţeni.

În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor şi credincioşilor ei cu privire la vaccinare. Opţiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanţiale informari. Nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculaţiilor excesive şi a extremismelor”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al BOR, într-un comunicat de presă .

Vicepremierul Dan Barna spune că este momentul ca Guvernul să discute foarte clar cu Biserica Ortodoxă Română, pentru un parteneriat, astfel încât preoții să se implice în campania de vaccinare, devenită inactivă în România”

„Vaccinarea este singura soluție”

„Discutăm foarte clar. Voi propune premierului ca la nivelul Guvernului să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă Română şi un parteneriat cu Biserica Ortodoxă ca partener pentru vaccinare.

Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru, şi iată că Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că este posibil şi sunt convins şi am încredere şi în înţelepciunea Părintelui Patriarh şi a celorlalţi ierarhi din cadrul BOR.

Acest mesaj este timpul să fie dat tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm pentru a nu trebui să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat(…) Vaccinarea este singura soluție”, a declarat Dan Barna.

Întrebat cum crede că va fi posibilă implicarea Bisericii în campania de vaccinare, deoarece nu este este clar dacă Patriarhul Daniel s-a vaccinat, vicepremierul a răspuns: „Dacă ne-am da bătuți, am pleca acasă”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.