duminică, octombrie 6, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăO fată, vândută pentru 200 de euro unui clan de căldărari, a...

O fată, vândută pentru 200 de euro unui clan de căldărari, a ajuns sclavă în gospodăria lor

-

O adolescentă din județul Iași a fost vândută cu 200 de euro unui clan de căldărari. Fata a fost obligată să se prostitueze.

Valeriu Berescu, zis „Cioacă” a fost condamnat la închisoare pentru trafic de minori.

„Instanța îl condamnă pe inculpatul Valeriu Berescu la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Admite în parte acţiunile civile formulate de către persoanele vătămate și îl obligă pe inculpatul Valeriu Berescu la plata către fiecare dintre acestea a unei sume de 15.000 de lei, cu titlu de daune morale”, au decis judecătorii de la Tribunalul Iași.

Bărbatul a convins două fete – Cosmina, în vârstă de 14 ani, și Delia, de 15 ani – să se prostitueze.

„În vara anului 2019, inculpatul a recrutat-o pe persoana vătămată minoră de 15 ani, profitând de starea acesteia de vădită vulnerabilitate (pe fond de vârstă fragedă, educație precară, alienare familială, internări succesive în centre pentru minori, fără nicio sursă de venit) și a primit-o în imobile închiriate pe raza municipiului Iași, unde a exploatat-o prin obligare la practicarea prostituției până în luna februarie 2020, sumele de bani câştigate de victimă fiind însuşite în totalitate de către inculpat. În noiembrie 2019, el a recrutat-o pe persoana vătămată minoră de 14 ani, profitând de starea acesteia de vădită vulnerabilitate, și a primit-o în diverse locații închiriate, unde a exploatat-o prin obligare la practicarea prostituției până în luna februarie 2020. Inculpatul a solicitat procedura recunoaşterii învinuirii, recunoscând săvârşirea faptelor”, au spus anchetatorii.

Fetele erau luate de la orfelinate, iar „Cioacă” le convingea să se prostitueze. Fetele nu primeau bani, potrivit gandul.ro.

„Am avut primul client în a doua sau a treia zi după ce am ajuns în apartament, într-o zi din luna noiembrie 2019. Am practicat prostituția până în februarie 2020, am avut aproximativ 10 clienți pe zi, de obicei luam pauze doar în weekend, iar programul de muncă era zilnic în intervalul orar 12:00 – 4:00. Nu am plecat cu nicio sumă de bani de pe urma practicării prostituției, pentru că toți banii i-a luat „Cioacă”. În perioada respectivă am câștigat în jur de 18.000 de lei din practicarea prostituției pentru el”, a spus fata.

După ce s-a prostituat, o fată a fost vândută unei familii de căldărari, pentru 200 de euro. Fata a fost sclavă în gospodăria lor.

„După februarie 2020, am aflat de la niște căldărari faptul că el mă vânduse lor contra sumei de 200 de euro. Acei căldărari m-au dus cu forţa în casa lor, iar, timp de aproximativ o lună, s-au folosit de mine la treburile gospodărești, tratându-mă ca pe o sclavă. Într-o dimineață, după aproximativ o lună de locuit efectiv în acea casă, eu am reușit să fug”, a povestit adolescenta

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași spun că  nu este un caz singular.

„Conform procedurilor, odată ce o minoră dispare dintr-un centru de plasament, este anunțată Poliția. Se dau semnalmentele minorei și cum era îmbrăcată ultima oară când a fost văzută de angajații centrului respectiv. Dacă există suspiciunea vreunui trafic de minori, sunt anunțați polițiștii. Mai apoi, oamenii legii desfășoară activități specifice pentru a identifica minora dată dispărută. Unele adolescente ajung la noi din cadrul unor rețele de trafic de minori destructurate de anchetatori. Astfel, ele ajung în grija noastră, dar păstrează legăturile cu fostul „pește”. Am avut și situații în care beneficiare ale noastre au încercat și au și reușit să recruteze alte fete de genul acesta, din centre de plasament. Asta se întâmpla în urmă cu aproximativ 5-6 ani”, a spus Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale a fost respinsă de CCR. „Nici măcar nu am fost citată. Este imposibil așa ceva”

0
Judecătorii Curții Constituţionale au anunţat sâmbătă că au admis, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate privind înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidențiale. Curtea Constituțională a anunțat că admis contestațiile formulate de Amalia Bellantoni și Mihai Gheorghe Ursa şi a...