Nădlac II. Migranți ascunși printre lambriuri, în TIR-ul unui șofer român

Foto: Youtube
Foto: Youtube

Poliţiştii de frontieră au prins, luni noapte, 16 migranţi care încercau să iasă ilegal din ţară prin Vama Nădlac II. Ei erau ascunși printre lambriuri, într-un TIR condus de un român în vârstă de 21 de ani

Cei 16 migranți din Pakistan și India, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani. Ei au intrat ilegal în România si încercau să treacă frontiera în Ungaria. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un locaș special amenajat dintr-o autoutilitară, şaisprezece cetăţeni din Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, potrivit observatornews.ro.

Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți.

 Azi noapte, în jurul orei 00:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 21 de ani. Tânărul conducea o autoutilitară înmatriculată în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, lambriuri de plastic pe ruta România-Germania. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, într-un locaș special amenajat în interiorul bunurilor transportate, şaisprezece cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan și India, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, intrați legal în România”, a comunicat Poliția de Frontieră.  Oamenii legii au început cercetările pentru trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru migranți.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.