Mario Mocan: Mitingul din 10 august nu e al nostru, al Diasporei

Facebook

Românii din diaspora nu-și asumă mitingul care va fi organizat la împlinireau unui an de la protestul din 10 august 2018 și ca urmare nici nu vor da din nou năvală în Piața Victoriei. Mitingul din 10 august nu e al nostru, al Diasporei – este mesajul dat de românii din afară.

Mario Mocan este un român care trăiește de mulți ani în Marea Britanie, a inițiat Platforma Civică Diaspora Europeană și a fost implicat în organizarea și aducerea multor români la mitingul la care jandarmii noștri și-au consumat rezervele de gaze și de apă aflate în dotare și și-au rupt bulanele pe spinările și capetele protestatarilor. Contactat de ”Cetățeanul”, Mocan spune că nu va participa și la mitingul care va avea loc în 10 august anul curent deși și acesta este pus tot pe seama românilor din diaspora.

În București poate exploda oricând ”mămăliga”
Foto: Podul.ro

Mitingul din 10 august nu e al nostru, al Diasporei. Acolo sunt interese obscure

Românii din diaspora britanică privesc cu rezervă organizarea unui miting la un an după ce jandarmii au spart cu forța protestul din 10 august 2018.

”Mitingul de pe 10 august va fi influențat de persoanele care îl organizează și din păcate va fi influențat negativ.

Din sursele pe care le avem noi și din discuțiile purtate în comunitățile noastre din Marea Britanie știu că foarte mulți nu o să vină la <<protestul>> în ghilimele din 10 august 2019. Sunt niște interese obscure acolo și eu nu cred că o să fie multă lume.

Oamenii știu că o să fie un concert organizat de ceva oameni din diasporă, dar pe care nu prea îi știe nimeni cel puțin aici, în Marea Britanie. Organizatorii ziceau că au făcut întâlniri cu organizațiile din Marea Britanie și din alte țări dar nimeni nu a primit vreo invitație, nu știm ce comunități s-au întâlnit. Cred că sunt ceva interese la mijloc, știu că a avut loc o întâlnire a unor asociații civice la Timișoara, în iunie, dar nu a fost invitat nimeni din cei care au fost la mitingul din 10 august de anul trecut. Unii au fost chiar interziși la aceea întâlnire de la Timișoara, Mălin Bot de exemplu.

Și ușurința cu care s-au dat autorizații de Gabriela Firea și de Jandarmerie ne ridică semne de întrebare și eu cred că după 19 august 2019 o să vedem probabil cine sunt persoanele care vor să beneficieze de un asemenea protest.

Oricum, ca unul dintre organizatorii mitingului din 10 august 2018, eu spun că evenimentul din acest an nu o să aibă nici măcar 10 – 20 la sută din impactul pe care l-a avut protestul de acum un an și nu cred că că se vor strânge mai mult de 10 – 20.000 de oameni, poate nici atât”, a detaliat Mario Mocan semnele de întrebare pe care mitingul din acest an le-a ridicat unei părți cel puțin a românilor din diaspora.

Prelungirea perioadei de vot satisface doar parțial Diaspora

Speriați de votul din 26 mai, politicicenii s-au mișcat în sfârșit și au modificat legislația electorală înlesnind votul pentru românii de peste hotare. Care acum au la dispoziție trei zile să voteze, de vineri ora 12 și până duminică seara la ora 23:59.

Mario Mocan a vorbit pentru ”Cetățeanul” și despre modificările aduse legii electorale, respectiv prelungirea perioadei de vot pentru românii din diaspora. Interesant este că Mocan nu s-a arătat deloc impresionat de efortul politicienilor băștinași. El susține că este vorb doar despre o ”victorie micuță” și până când nu se va introduce votul electronic nu se poate vorbi despre o adevărată rezolvare a problemei votului românilor din afara țării.

”E doar o bătălie câștigată, nu și războiul. Și dacă sunt trei zile de votare, dacă nu uităm la cifrele oficiale vedem că 330 – 350.000 de persoane au apucat să voteze într-o zi, la secțiile de votare care există. Asta înseamnă că în trei zile vor vota maximum un milion două sute de mii – un milion cinci sute de mii. De aceea spun că este o victorie micuță, așteptăm votul electronic, doar votul electronic ar putea favoriza diaspora la vot.

Dacă ne luăm după cifrele oficiale ale guvernelor din Uniunea Europeană – cum ar fi de exemplu cele din Italia, Spania și Marea Britanie, unde sunt cele mai mari comunități românești – sunt cinci milioane și ceva de români care traiesc în Diaporă. Noi știm că sunt în jur de 7 milioane, dar sunt suficiente și cele 5 milione menționate oficial pentru a se înțelege de ce este nevoie de votul electronic”, spune Mario Mocan.

Românul stabilit în Marea Britanie așteaptă acum ca PNL, PMP și USR să rezolve definitiv problema: ”Știu că PNL și PMP încearcă să promulge o astfel de lege (de introducere a votului electronic – n.r.), am înțeles că și USR o susține, așteptăm”.

Speranțele puse doar în partidele care formează actuala opoziție arată încă o dată că diaspora nu are ochi pentru PSD și ALDE nici măcar după ce aceste două partide și-au călcat pe inimă (și pe interese) și au votat în favoarea prelungirii perioadei de vot pentru românii din afara țării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*