duminică, octombrie 6, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăLicean acuzat că îşi jignește și amenință colegii: „Am ajuns să nu...

Licean acuzat că îşi jignește și amenință colegii: „Am ajuns să nu mă simt în siguranţă când merg la liceu şi când sunt în preajma lui”

-

Un elev al Liceului ”Alexandru Vlahuţă” din Bucureşti este acuzat că-și terorizează colegii. El i-a jignit şi ameninţat. Colegiul Municipal al Elevilor susţine că nu s-a luat nicio măsură concretă, solicitând autorităţilor rezolvarea problemei.

Consiliul Municipal al Elevilor (CME) din Bucureşti a transmis un comunicat de presă în care precizează că problema violenţei în şcoli este foarte mediatizată.

“Unde mai este siguranţa din şcolile bucureştene?! Problematica bullying-ului şi a violenţei în mediul şcolar a devenit tot mai mediatizată în ultimul timp. Atât autorităţile, cât şi societatea civilă, încearcă să facă şcoala un spaţiu sigur şi confortabil pentru toţi elevii. Cu toate că eforturile sunt tot mai prezente, constatăm cu stupoare, în continuare, existenţa unor cazuri grave de bullying la care sunt supuşi elevii” se scrie în comunicat.

Consiliul Municipal al Elevilor a relatat o situaţie de la Liceul ”Alexandru Vlahuţă, potrivit observatornews.ro.

“Ieri, 1 februarie 2022, am primit o sesizare anonimă din partea mai multor elevi din cadrul Liceului Teoretic Alexandru Vlahuţă cu privire la comportamentul agresiv, de tip bullying, al unui elev din unitatea de învăţământ anterior menţionată. Ne-au atras atenţia numeroasele declaraţii şocante referitoare la comportamentul agresiv, atât verbal, cât şi fizic, al elevului în cauză, îndreptat asupra colegilor săi, dar şi asupra cadrelor didactice”, se arată în comunicat.

CME transmite declarația unei eleve care a fost ameninţată de elevul respectiv.

„Am ajuns să nu mă simt în siguranţă când merg la liceu”

„Am ajuns să nu mă simt în siguranţă când merg la liceu şi când sunt în preajma lui (n.r. – elevul în cauză). De multe ori am observat ieşirile lui violente, dar din păcate am şi ajuns să trăiesc o astfel de situaţie. Eram cu el în autobuz şi se tot apropia de mine în mod agresiv, iar eu am încercat cât am putut de tare să îl ignor, fără să dau naştere unui conflict. Am sfârşit ameninţată cu bătaia, acesta spunându-mi, citez: «vreau să văd cum îţi sângerează plămânii şi o să te urmăresc până acasă să te tai». Au mai urmat nişte ameninţări precum: «stai în banca ta, că te bat». Am rămas traumatizată în urma acestor întâmplări şi sper din tot sufletul sper din tot sufletul să se rezolve ceva”, a povestit fată.
O altă elevă a povestit că băiatul a vrut să pună mâna pe ea pentru că avea un tricou mai scurt. Pe o fată a muşcât-o de mână.

.„M-a muşcat de mână, m-a jignit. Când eram în baia liceului, acum ceva vreme, exact când voiam să-mi închei blugii, el a deschis uşa din baia fetelor. Mă urmărea pe hol şi mă împingea, am fost ameninţată cu bătaia” a povestit elevă

Consiliul Municipal al Elevilor susține că conducerea unităţii de învăţământ cunoaşte situația dar nu a luat nicio măsură. “Din păcate, nimic nu s-a rezolvat, elevii trăiesc şi acum, zi de zi, cu frică încă unui astfel de incident care să li se întâmple şi lor, pentru prima dată sau chiar din nou. Cu toate că atât elevii, cât şi părinţi alături de profesori, au sesizat direcţiunii această serie de incidente, care pentru victime par să nu se mai sfârşească, totuşi, nicio măsură concretă nu a fost luată. Mai mult, ne-a fost comunicat faptul că unele dintre victime au mers chiar şi mai departe, recurgând la plângeri penale, în speranţa faptului că astfel vor primi ajutor”, a mai comunicat CME.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale a fost respinsă de CCR. „Nici măcar nu am fost citată. Este imposibil așa ceva”

0
Judecătorii Curții Constituţionale au anunţat sâmbătă că au admis, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate privind înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidențiale. Curtea Constituțională a anunțat că admis contestațiile formulate de Amalia Bellantoni și Mihai Gheorghe Ursa şi a...