Focar de COVID-19 la Spitalul Floreasca! Mai multe cadre medicale sunt infectate, iar o secție a fost închisă

Spitalul de Urgența București
Spitalul de Urgență Floreasca București

Focar de COVID-19 la Spitalul Floreasca, cea mai mare unitate de urgență din România. Secţia Chirurgie II a fost închisă, după ce 15 angajați au fost confirmați pozitiv. Este vorba de un medic rezident, un brancardier și mai multe asistente şi infirmiere.

Deocamdată nu se știe care este sursa infectării, însă Direcția de Sănătate Publică a demarat o anchetă epidemiologică. Activitatea de urgenţă a spitalului nu a fost afectată deoarece urgenţele chirurgicale au fost preluate de alte două secţii.

„Acum secţia respectivă se ocupă de bolnavii care au fost testaţi şi care au ieşit negativi, şi de ei se ocupă personalul care a fost testat, pentru că întreg personalul secţiei şi al blocului operator aferent secţiei a fost testat. Din personalul respectiv au ieşit 15 asistente şi infirmiere plus un brancardier, adică 15 cu totul plus un brancardier şi un rezident au ieşit pozitivi, restul fiind asistente şi infirmiere din secţia respectivă. În momentul în care personalul va fi retestat a doua oară joi, conform planului de măsuri stabilit de nucleul de epidemiologie al spitalului, cei care vor ieşi în continuare negativi îşi vor relua treptat activitatea astel încât, dacă toate lucrurile merg ok, sâmbătă estimăm că secţia va fi redeschisă pentru activităţile de gardă”, a explicat medicul Bogdan Opriţa, pentru Agerpres.

De asemenea, Secția de Gastroenterologie și-a suspendat săptămâna trecută, după ce cinci angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.