37 de pasageri dintr-un vagon de tren care a luat foc în comuna Văcărești, din județul Dâmbovița, s-au autoevacuat în siguranță, iar la fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Târgoviște, a comunicat ISU Dâmbovița.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. „La fața locului echipajele de intervenție au constatat faptul că incendiul se manifesta la sistemul de cuplare si transmisie între locomotivă și vagon. În vagon nu se aflau persoane, toți pasagerii autoevacuându-se în siguranță. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a transmis ISU Dâmbovița.
Cetățeanul TV