Ciolacu, ieşire nervoasă la adresa lui Cîţu: De ce nu aţi ţipat când a făcut datorii de 9,2% din PIB?

Marcel Ciolacu a avut o ieșire nervoasă într-o conferință de presă după ce a fost întrebat despre dobânzile estimate pe care trebuie să le plătească România.

CITEŞTE ŞI: Ciolacu: Aderarea României la OCDE înseamnă un viitor mai bun pentru copiii noștri

Premierul a ridicat tonul și a arătat cu degetul către Florin Cîțu pe care l-a numit „un inconștient”. Ciolacu spune că datoriile trebuie plătite pentru ca țara noastră să nu intre în incapacitate de plată.

Marcel Ciolacu a fost întrebat., miercuri, într-o conferinţă de presă, despre faptul că anul viitor sunt estimate plăţi doar pe dobânzi de aproximativ 40 de miliarde.

„Da de ce nu-l întrebaţi pe Cîţu? De ce nu aţi ţipat când a făcut datorii de 9,2% din PIB? Cumva consideraţi că acele datorii nu le plăteşte? Va veni vreun prim-ministru sau vreun preşedinte al României care să spună nu vă supăraţi, eu nu am nicio treabă cu ce-au făcut ei. De ce n-a văzut România când un inconştient a dus ţara în această zonă? Iertaţi-mă că întreb şi eu. N-am nicio problemă, răspund la orice întrebare, dar ăsta este adevărul”, a declarat premierul. El a precizat că datoriile trebuie plătite.

Datoriile trebuie plătite

„Acele datorii trebuiesc plătite. Şi ne-am pregătit şi vom bugeta ca să nu intrăm, Doamne-fereşte, în incapacitate de plată, la Bufferul care este acum şi la Banca Naţională şi la Ministerul de Finanţă, pentru că avem cel mai mare buffer, nu este o problemă să avem neincapacitate de plată sub nic o formă anul viitor”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.