sâmbătă, iulie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăAproape 500 de suceveni, agresați anul trecut de partenere

Aproape 500 de suceveni, agresați anul trecut de partenere

-

Din 1.929 de fapte legate de legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, raportate anul trecut, în 499 de cazuri victime au fost bărbați. 777 de infracțiuni au fost sesizate la orașe, diferența de 1.152 fiind în mediul rural.

Cele mai multe fapte, 1369, au avut loc la domiciliu și 560 în spațiul public, potrivit g4media.ro.

. Anul trecut au fost 2.038 de persoane au avut nevoie de sprijinul polițiștilor, fiind emise 265 de ordine provizorii de protecție.

 ”În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt. Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol. Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta”, au menționat reprezentanții IPJ Suceava.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Curtea de Apel dă din nou lovitura: Tender scapă definitiv de condamnare şI de plata prejudiciului

0
Curtea de apel București a anulat, printr-o decizie din 23 iulie, condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit minutei de...