Anchetă DNA la Primăria Timișoara într-un dosar legat de vânzări ilegale de apartamente naționalizate către chiriași

Alianţa Vestului

Primăria TimișoaraPrimăria Timișoara este în atenția procurorilor DNA într-un dosar ce vizează vânzarea de locuinţe naţionalizate către chiriaşii acestora, respectiv în baza legii 112/1995, printre beneficiari numărându-se magistraţi, poliţişti, dar şi mai multe familii de romi.

Surse judiciare susțin că anchetatorii au ridicat aproximativ 6.000 de dosare de la Primăria Timișoara legate de vânzarea locuințelor naționalizate în baza legii 112/1995

Legea 112 reactualizată precizează că persoanele care erau chiriași ai respectivelor locuințe în anul 1995 pot cumpăra locuințele în rate, la prețuri avantajoase, dar primăria ar fi vândut astfel de locuințe și unor persoane care nu îndeplineau această condiție, respectiv nu erau chiriași la data intrării în vigoare a legii, ci au devenit ulterior chiriași.

Surse juridice spun că aceste vânzări s-ar fi făcut ilegal, în baza unor contracte semnate de o comisie a Primăriei Timișoara, prin care se făcea o derogare de la lege.

Corpul de Control al primului-ministru a făcut un control legat de modul în care s-au efectuat aceste restituiri, la Primăria Timișoara, în ultimii ani, iar raportul care a constatat o serie de ilegalități a fost trimis DNA.

În baza acestei legi au fost vândute mai multe locuinţe naţionalizate, aflate în centrul oraşului, unor magistraţi, procurori, poliţişti, dar şi unor familii de romi. Astfel, romii cumpărau un apartament într-un imobil naţionalizat, iar prin teroare îi convingeau pe ceilalţi proprietari să le vândă apartamentele la preţuri mici, întregul imobil intrând în posesia familiei de romi.

Unul dintre beneficiarii acestei legi este Vasile Bîc, prim-procurorul Tribunalului Timiş, susţin anchetatorii. Acesta şi-ar fi cumpărat locuinţa cu patru camere plus dependinţe cu suma de 8.500 de lei, plătind un avans, apoi rate lunare până la achiziţionarea imobilului. Achiziţia locuinţei de către Bîc a mai fost anchetată, însă dosarul a fost clasat.

Gheorghe Ciuhandu, primar în perioada vizată de DNA, susține că toate vânzările s-au făcut legal.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.