Ai abonament lunar RATB, poți câștiga invitații la teatru și circ plus cursuri de limbi străine

Regia Autonomă de Transport București (RATB) le oferă în ianuarie călătorilor care au abonamente lunare 1.000 de invitații la teatru și circ, dar și cursuri gratuite de limbi străine, se arată într-un comunicat dat publicității sâmbătă de regie.

„RATB și Primăria Municipiului București (PMB), prin Direcția Cultură, Sport Turism, le oferă călătorilor fideli, posesori de abonamente lunare, surpriza de a putea călători în lumea culturală bucureșteană. Astfel, începând cu luna decembrie 2016, deținătorii de abonamente lunare nominale se vor putea înscrie pe site-ul RATB la o tragere la sorți pentru luna ianuarie 2017, în urma căreia vor putea primi o invitație pentru două persoane la un spectacol de teatru, circ sau la cursuri gratuite de limbi străine”, se menționează în comunicatul RATB.

Potrivit documentului, la prima tragere la sorți, vor fi puse în joc 1.000 de locuri la spectacole la teatru, circ, precum și cursuri gratuite de limbă germană pentru adulți și copii (oferite de Casa de cultură Friedrich Schiller). „Pentru a câștiga o astfel de invitație, deținătorul unui card activ nominal, încărcat cu abonament lunar, trebuie să acceseze site-ul RATB și să completeze, până la 24 decembrie 2016, ora 24.00, datele necesare pentru înscriere. (…) Parteneriatul încheiat între RATB și PMB are ca scop creșterea interesului cetățenilor Capitalei pentru actele de cultură oferite de municipalitate și, totodată, fidelizarea deținătorilor de abonamente RATB”, se mai arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.