A murit actrița Draga Olteanu Matei. O stea a teatrului românesc

Draga Olteanu Matei, sursa: FB

Doliu în lumea teatrului. Draga Olteanu Matei s-a stins din viață. Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, actrița a murit în noaptea de marți spre miercuri.

Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns, vineri seara, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, fiind transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive superioare.   

Şefa UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că, în pofida eforturilor echipei medicale, starea actriţei s-a degradat, ea având multiple afecţiuni.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan.

Potrivit wikipedia, de-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care:

Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.