sâmbătă, iulie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăPreședintele Iohannis, discuții cu Macron despre susţinerea Ucrainei şi situaţia de la...

Președintele Iohannis, discuții cu Macron despre susţinerea Ucrainei şi situaţia de la Marea Neagră

-

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 26 februarie 2024, la Paris, la invitația Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la o reuniune de lucru cu mai mulți lideri aliați pentru a discuta stadiul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei și modalitățile concrete pentru continuarea coordonată și de o manieră cât mai eficientă a sprijinului acordat Ucrainei.

„La doi ani de la declanșarea războiului, liderii prezenți au reiterat condamnarea fermă a acțiunilor Rusiei și și-au exprimat susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei. În egală măsură, liderii  au reconfirmat necesitatea de a continua sprijinul militar atât în plan european, cât și bilateral, fiind discutate opțiunile pentru intensificarea asistenței acordate Ucrainei”, a transmis Administrația Prezidențială.

În cadrul reuniunii, au fost abordate, totodată, și implicațiile războiului asupra securității europene și euroatlantice, un accent fiind pus pe implementarea deciziilor luate la Summitul NATO de la Vilnius.

„Concluzia unanimă a participanților la reuniunea de nivel înalt de la Paris a fost aceea că este nevoie să fie intensificate toate eforturile pentru continuarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei.  Președintele României a salutat inițiativa Președintelui francez, care a venit într-un moment în care unitatea și solidaritatea comunității internaționale în sprijinul acordat Ucrainei sunt mai mult decât necesare. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că menținerea unității și a acțiunii coordonate la nivelul Uniunii Europene și al NATO continuă să fie aspecte esențiale”, a precizat Administrația Prezidențială.

De asemenea, Președintele României a prezentat acțiunile și măsurile pe care țara noastră le-a întreprins în multiple domenii pentru a ajuta Ucraina, reafirmând și cu această ocazie poziția fermă de susținere a Ucrainei atât timp când va fi necesar.

În ceea ce privește implicațiile războiului asupra partenerilor vulnerabili, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea menținerii unei atenții speciale asupra Republicii Moldova și a evidențiat importanța reacției coordonate de contracarare a acțiunilor hibride din partea Federației Ruse.

În egală măsură, Președintele României a atras atenția asupra implicațiilor pe care războiul declanșat de Rusia le are asupra securității europene și euroatlantice și, în special, asupra securității la Marea Neagră, regiune în care efectele conflictului se resimt intens.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Curtea de Apel dă din nou lovitura: Tender scapă definitiv de condamnare şI de plata prejudiciului

0
Curtea de apel București a anulat, printr-o decizie din 23 iulie, condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit minutei de...